Cătălin Predoiu, liderul interimar al PNL și ministru de Interne, a transmis un mesaj ferm cu ocazia votului în turul întâi al alegerilor prezidențiale. Acesta a subliniat importanța unei președinții care să promoveze echilibrul, cooperarea și siguranța națională, îndemnând totodată românii să-și exercite dreptul democratic de a vota și subliniind că ”este un moment important pentru toată țara, pentru toți, cetățenii”.
”Am votat pentru o președinție care să asigure echilibru, cooperare și dialog în viața politică, să ajute Parlamentul și Guvernul să fie mai eficiente pentru cetățeni, pentru unitate în popor, o președinție care să lanseze mari proiecte de modernizare a statului și a societății, care să asigure siguranța în interior și la granițe și care să asigure o reprezentare demnă a României în străinătate.
Aș vrea să adresez un îndemn tuturor cetățenilor români: să participe la vot. Este un exercițiu care înseamnă și un drept, dar și o obligație morală. Este un moment important pentru toată țara, pentru toți, cetățenii, pentru viitorul ei și este normal ca fiecare dintre noi care ne-am format opțiunea să participăm la acest proces democratic, transparent și liber.”, a transmis Cătălin Predoiu, liderul interimar al PNL și ministru de Interne.
Sursă foto: screenshot FB Cătălin Predoiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ministerul Afacerilor Interne: Nereguli izolate și intervenții rapide în ziua votului