Ziua Europei este celebrată anual, pe 9 mai, pentru a marca pacea și unitatea în toată Europa, amintesc reprezentanții Centrului Cultural Mioveni.

Aceștia mai transmit faptul că Ziua Europei marchează aniversarea unui discurs susținut de ministrul francez de externe, Robert Schuman, în anul 1950. Schuman a avut în vedere o Europă liberă, pacifistă, bazată pe idealurile de cooperare și partajare a resurselor. „Declarația Schuman” este considerată la scară largă a fi baza Uniunii Europene.
De precizat că Ziua Europei se sărbătorește în diferite feluri pe întregul continent. Instituțiile Uniunii Europene sunt încurajate să-și deschidă ușile către public pentru a informa cetățenii despre obiectivele și valorile UE. În această zi sunt organizate zile deschise de către Parlamentul European, Comisia Europeană și Comitetul Economic și Social European.
An de an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte simpozioane pentru a marca acest eveniment și a crește gradul de conștientizare cu privire la UE.
Foto: Facebook Centrul Cultural Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: