Ziua de 10 Mai rămâne un reper de curaj și demnitate în istoria României, fiind momentul în care, în 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu ocazia acestei zile de profundă încărcătură simbolică, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a transmis un mesaj de unitate, asumare și respect pentru valorile naționale care au modelat destinul României moderne.
”10 Mai – Ziua Independenței României!
Astăzi marcăm un moment esențial din istoria noastră: ziua în care, în 1877, România și-a câștigat dreptul de a sta pe propriile picioare, liberă și demnă.
Independența nu e doar o filă din manual – este o stare de spirit. Curajul, asumarea și responsabilitatea înaintaşilor noştri ne obligă să le onorăm testamentul – să rămânem o naţiune respectată!
La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, este mesajul transmis de primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: