Șeful de post de la Bughea de Sus – cercetat într-un dosar pentru purtare abuzivă

de | 13.05.2025 20:00 | Județean, Din ediția tipărită, Eveniment, Importante

Șeful de la Postul de Poliție din comuna Bughea de Sus a semnat, în luna aprilie, cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș un acord de recunoaștere a vinovăției.

Eduard Pahonțu este cercetat într-un dosar în care este acuzat de purtare abuzivă și ar putea primi o pedeapsă de 10 luni cu suspendare, instanța urmând să aibă ultimul cuvânt în acceptarea acordului.

Incidentul care stă la baza acestui dosar a avut loc la începutul lunii august 2024 într-o pădure de lângă satul Bughea de Sus, unde polițistul a mers împreună cu alți doi agenți și un elev, pentru a interveni în cazul mai multor persoane care tăiau ilegal lemne de foc. Eduard Pahonțu este acuzat că l-a lovit nejustificat cu bastonul telescopic pe unul dintre bărbații aflați la tăiat de lemne, provocându-i răni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit documentației instrumentate de procurori, imaginile surprinse de bodycamul purtat de unul dintre agenți îl arată pe șeful de post înaintând singur prin pădure și purtând în mână un obiect ce părea a fi un baston telescopic. Camera a surprins momentul în care persoana vătămată este intinsă pe sol, iar șeful de post este poziționat deasupra sa, cu bastonul în mâna dreaptă. S-a putut observa momentul în care bărbatul aflat la sol întinde brațele, timp în care polițistul se așază cu genunchiul drept pe ceafa lui. Ulterior, agentul este înregistrat în momentul în care se ridică și îl lovește o dată cu bastonul în zona spatelui.

Atunci când a fost audiat, bărbatul lovit a declarat că trăgea un lemn rezultat de la o exploatare forestieră, când agentul de poliție a apărut și i-a cerut să se culce la pământ. S-a așezat în poziție de flotare, pentru că purta tricou și exista riscul să se zgârie. Polițistul a fost nemulțumit și i-a cerut din nou să se culce la pământ, după care l-a lovit cu piciorul de două ori în zona abdomenului și s-a așezat cu piciorul în zona cefei bărbatului. Când se afla jos, a fost lovit de câteva ori cu bastonul metalic telescopic.

 

Foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Problemele personale i-ar fi afectat comportamentul comisarului-șef Marian Iordache!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole