Legislația recentă privind ordinul de protecție extins a dus la emiterea a aproape 1000 de ordine în doar 6 luni, oferind protecție victimelor din diverse contexte, nu doar în caz de violență domestică. Astfel, la 6 luni de la intrarea în vigoare a legii privind ordinul de protecție extins, deputatul liberal și președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, unul dintre promotorii acestei legi, a făcut un bilanț al rezultatelor aplicării prevederilor legale pentru perioada 31 august 2024 până la 28 februarie 2025.
”Anul trecut am promovat Legea privind ordinul de protecție extins!
Bilanțul: Aproape 1000 de ordine de protectie au fost emise în primele 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. De la 31 august 2024 până la 28 februarie 2025.
Vorbim, în 6 luni, de: 831 de ordine de protecție provizorii, 991 de ordine de protecție și 95 de dispozitive de monitorizare electronică montate agresorilor.”, a transmis deputatul liberal, Alina Gorghiu într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
”Toate victimele pot cere ordin de protecție indiferent de relația care există între victimă și agresor. Evident că nu este doar pentru violența domestic. Puteți fi agresat în trafic, de un om pe care nu-l cunoașteți, puteți fi hărțuită online, puteți fi certată și agresată în fața blocului de către un vecin. În toate aceste situații puteți solicita ordin de protecție. Și nu utați: sunați la 112, este un număr salvator!”, a mai punctat Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Alina Gorghiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: