În perioada 5–11 mai 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.937 de sancțiuni contravenționale și constatate 7 infracțiuni.
Potrivit Poliței Române, 234 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit limita legală de viteză, iar 217 șoferi au fost amendați pentru nefolosirea centurii de siguranță. Totodată, 90 de sancțiuni au vizat defecțiunile tehnice ale vehiculelor, iar 13 sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice.
În ceea ce privește șoferii profesioniști, 482 de sancțiuni au fost acordate pentru nerespectarea timpilor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă.
În plus, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni pentru staționarea pe banda de urgență, una pentru conducere sub influența alcoolului și cinci pentru depășire neregulamentară.
De asemenea, oamenii legii au reținut 72 de permise de conducere, dintre care 17 pentru viteză excesivă, și au retras 106 certificate de înmatriculare.
Sursa Foto Stirile ProTV
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro