Un bărbat de 34 de ani, din Ștefănești, s-a ales cu dosar penal și va da socoteală în fața legii după ce a fost depistat de polițiști conducând, deși avea permisul de conducere anulat.
Pe 13 mai, în timp ce de deplasa cu un autoturism pe strada Târgul din Vale din municipiul Pitești, bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști, pentru un control de rutină.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că argeșeanul de 34 de ani figurează cu permisul de conducere anulat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: Facebook MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Budeasa. Și-a terorizat soția cu care se afla în proces de divorț și a ajuns după gratii