Piteștiul sărbătorește 637 de ani de la prima atestare documentară, o ocazie de a celebra istoria, tradiția și spiritul vibrant al orașului, care îmbină valorile trecutului cu dinamismul prezentului. Cu ocazia aceste sărbătoriadministrația locală a pregătit un program diversificat de evenimente culturale, sportive și festive, ce includ concerte, festivaluri literare, ceremonii oficiale și activități pentru toate vârstele, în perioada 20-31 mai 2025. Astfel, luna mai, în Orașul Lalelelor, se desfășoară sub egida Pitești Fest, fiecare săptămână aducând noi evenimente culturale și comunitare deosebite!
Astăzi, 20 mai 2025, Piteștiul sărbătorește 637 de ani de la prima atestare documentară a sa, ca localitate!
În data de 20 mai 1388, Pitești – atunci un târg micuț, astăzi municipiu reședință a județului Argeș – a fost, pentru prima dată, menționat într-un document: orașul nostru este unul dintre cele mai vechi din Țara Românească, a cărui atestare documentară datează din vremea lui Mircea cel Bătrân.
De-a lungul secolelor, Piteștiul a evoluat constant, păstrând însă nealterată esența spiritului său: cu o istorie vibrantă, țesută din eforturile și sacrificiile generațiilor trecute, a dăruit lumii oameni de valoare și este, astăzi, un centru urban dinamic, care îmbină respectul pentru tradiție cu deschiderea către modernitate.
”Sărbătoarea orașului nostru este sărbătoarea noastră, a tuturor! Să ne bucurăm de aceste zile pline de evenimente frumoase, împreună!
La mulți ani, Pitești!
La mulți ani, dragi piteșteni!”, a transmis administrația locală din Pitești.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primaria Municipiului Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: