Pompierii argeșeni au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ, în cazul unui accident rutier produs în comuna Merișani, satul Dobrogostea, acolo unde au fost implicate două autoturisme.
Într-unul dintre vehicule se afla o victimă încarcerată, pompierii acționând pentru extragerea acesteia și predarea, de urgență, echipajelor medicale.
A fost vorba despre un bărbat, conștient, cooperant care în urma acordării îngrijirilor medicale la fața locului, acesta a fost transportată la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor

Foto: ISU Argeș
UPDATE
În urma verificărilor preliminare efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, din comuna Corbeni, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de mers. Acesta a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani, din comuna Băiculești.
Bărbatul de 56 de ani, a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spital de echipajele medicale sosite la fața locului.
De precizat că șoferii nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
Polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru a stabili cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident în comuna Lunca Corbului! Implicate un autoturism și o bicicletă