Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

de | 02.06.2025 23:43 | Național, Lifestyle

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru intervalul 2 – 15 iunie 2025. Potrivit specialiștilor, vremea va deveni din ce în ce mai caldă în prima parte a intervalului, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade Celsius. Cu toate acestea, începând cu 9 iunie, vor apărea episoade de instabilitate atmosferică, cu averse și descărcări electrice, în cea mai mare parte a țării.

►Vremea în Muntenia

În prima săptămână a intervalului valorile termice vor marca o tendință de creștere de la o zi la alta, astfel vremea va deveni călduroasă, cu maxime, în medie între 29 și 34 de grade și minime în general între 12 și 18 grade.

În perioada 9-12 iunie valorile termice vor marca o scădere, apoi vor mai crește ușor de la o zi la alta. Astfel, în a doua săptămână temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 24 și 30 de grade, iar valorile termice nocturne se vor încadra între 12 și 17 grade.
În intervalul 10 -12 iunie local și temporar va ploua, iar în restul intervalului fenomene de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse în timpul după-amiezelor.

►Vremea în Oltenia

Vremea va fi călduroasă în prima săptămână, cu temperaturi maxime între 30 și 35 de grade și minime între 13 și 18 grade. În a doua săptămână (9 – 15 iunie), valorile vor scădea temporar (9–10 iunie), apoi vor crește ușor de la o zi la alta. Maximele vor oscila între 25 și 31 de grade, iar minimele între 13 și 16 grade.

Probabilitatea pentru intervale cu averse va crește în a doua săptămână, în special în intervalul 10-13 iunie.

►Vremea în Dobrogea

În prima săptămână a intervalului valorile termice vor avea mici oscilații de la o zi la alta și se vor situa peste normele climatologice specifice pentru prima decadă a lunii iunie. Maximele vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade și minimele între 16 și 18 grade.

În perioada 9–11 iunie, vremea se va răci ușor, apoi temperaturile vor crește din nou. Maximele vor fi între 25 și 28 de grade, iar minimele în jurul valorii de 15 grade. Aversele vor fi puține, cu excepția intervalului 10–13 iunie, când pot apărea local.

►Vremea în Moldova

În prima săptămână, valorile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade, iar minimele între 12 și 18 grade. Pe 9 iunie, vremea se va răci semnificativ, însă temperaturile medii vor fi în general în jurul celor specifice perioadei, apoi vor crește treptat de la o zi la alta.

Potrivit meteorologilor, în a doua săptămână din interval, temperaturile maxime se vor încadra în medie între 22 și 28 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 10 și 15 grade.

Temporar și pe arii restrânse vor fi averse, dar cu o probabilitate mai ridicată în intervalul
9-12 iunie

►Vremea în Maramureș

Până pe 8 iunie, temperaturile vor crește treptat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar minimele între 12 și 16 grade. Pe 9 iunie se anunță o răcire accentuată, urmată de o ușoară creștere din 12 iunie. În a doua săptămână, maximele vor varia între 22 și 28 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade. Aversele sunt posibile pe tot parcursul intervalului, cu probabilitate crescută în 4 iunie și în perioada 9–12 iunie.

►Vremea în Transilvania

În prima săptămână a intervalului valorile termice vor avea oscilații ușoare de la o zi la alta, dar vor avea o tendință de încălzire, astfel că acestea se vor situa peste cele specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în medie între 26…32 de grade, iar cele minime în general între 10 și 15 grade.

Din 9 iunie, temperaturile vor scădea, revenind la valorile normale perioadei, apoi vor urca din nou spre sfârșitul intervalului. Maximele vor fi între 22 și 30 de grade, iar minimele între 8 și 14 grade. Aversele sunt posibile zilnic, mai ales între 9–12 iunie.

►Vremea în Crișana

În perioada 2 – 9 iunie valorile termice vor fi în creștere de la o zi la alta și vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă, local călduroasă în orele amiezelor. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, cuprinse între 28 și 34 de grade, iar minimele se vor situa între în general între 12 și 19 grade

Între 9 și 11 iunie, vremea se va răci, iar temperaturile vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii iunie. Ulterior vor crește ușor, iar în a doua săptămână, meteorologii estimează maxime între 24 și 30 de grade și minime între 10 și 15 grade.

Aversele sunt probabile mai ales pe 4 iunie și în a doua parte a intervalului.

►Vremea în Banat

În prima săptămână din interval, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind
călduroasă, chiar local caniculară în perioada 5-8 iunie. Se vor înregistra temperaturi maxime,
în medie, cuprinse între 29 și 36 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă în general între 14
și 18 grade. Din 9 și până în 11 iunie valorile termice vor fi în scădere, apoi vor crește din nou,
astfel că temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar cele din cursul
nopților vor fi în medie între 12 și 16 grade.

Aversele vor deveni mai frecvente în a doua săptămână a intervalului.

►Vremea la munte

Vremea va fi caldă în prima parte a intervalului, cu maxime între 17 și 22 de grade și minime între 6 și 14 grade. Valorile termice diurne, pe întreaga zona montană, se vor situa între 17 și 22 de grade, iar cele din cursul nopților vor fi în medie cuprinse între 6 și 14 grade.

La începutul săptămânii următoare valorile termice vor scădea, îndeosebi în perioada 9-11 iunie, apoi vor
crește din nou și vor fi medii termice diurne cuprinse între 14 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori la finalul intervalului, iar cele minime se vor încadra în medie între 4 și 11 grade.

Vor fi averse, local și temporar în perioade 2-8 iunie și pe arii mai extinse în cea de-a doua săptămână.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui” 2025

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole