Șofer de 19 ani din Argeș prins conducând sub influența unei substanțe posibil psihoactive

de | 04.06.2025 15:45 | Eveniment, Câmpulung Muscel, Județean

Un șofer de 19 ani din comuna argeșeană Mioarele a fost depistat conducând sub influența unei substanțe posibil psihoactive.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe raza Bulevardul Ion Mihalache din Câmpulung, rezultând indicii cu privire la un posibil consum de substanțe cu efect psihoactiv.

În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o posibilă prezență în organism a unei substanțe cu efect psihoacitv, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală.

Argeșeanului i-au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unei substante psihoactive, iar permsiul de conducere i-a fost retras pentru 72 de ore.

Cercetările în acest caz sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, transmit polițiștii argeșeni.

 

Foto: unsplash.com

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) 26 de percheziții domiciliare în ARGEȘ în cadrul operațiunii JUPITER

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole