APĂ CANAL 2000 S.A. Pitești, în calitate de Operator Regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare anunță lansarea oficială a PROIECTULUI REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL ARGEȘ, ÎN PERIOADA 2021-2027, cod SMIS2021+ 338635.
Obiectivul principal al proiectului în reprezintă promovarea unei strategii de investiții pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată din județul Argeș, în vederea îndeplinirii obiectivelor generale negociate de România în cadrul procesului de aderare și post-aderare. Proiectul cuprinde investiții pentru tratarea și distribuția apei, respectiv pentru dezvoltarea facilităților de colectare și epurare a apelor uzate care se vor implementa în zonele urbane și rurale din aria de proiect, ce vor avea drept rezultat îmbunătățirea generală a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș și conformarea la directivele și standardele europene de mediu.
Compania APĂ CANAL 2000 S.A. Pitești beneficiază de asistență financiară nerambursabilă pentru implementarea proiectului, acesta fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 1 Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară – Obiectiv specific RSO2.5. Promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor. Pentru implementarea Proiectului a fost semnat Contractul de finanțare nr. 160 din 05.06.2025 între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru PDD și Apă Canal 2000 S.A. Pitești în calitate de Beneficiar.
Valoarea totală aprobată a proiectului este de 985.457.811,79 lei (aprox. 198 mil. Euro). Valoarea eligibilă a proiectului este de 746.198.416,56 lei, fără TVA, din care contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene prin FEDR este de 596.212.534,83 lei, fără TVA. Perioada de implementare a proiectului este de 39 luni de la data semnării Contractului de finanțare.
Aria Proiectului cuprinde 6 aglomerări: Aglomerarea Piteşti (Piteşti, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni, Merişani, Moşoaia şi Ştefăneşti), Aglomerarea Costeşti – Buzoeşti, Aglomerarea Topoloveni, Aglomerarea Stolnici, AglomerareaMareș (Albota – Cerbu și Mareș), Aglomerarea Poiana Lacului. Aproximativ 209.229 locuitori din aria de operare vor beneficia de lucrările de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată. Investițiile propuse prin Proiectul Regional vor fi implementate în 12 localității din aria de operare.
În sectorul de alimentare cu apă vor fi realizate 4 foraje noi și reabilitarea unui foraj existent, 2 stații noi de tratare a apei (Stolnici și Căteasca), 40,1 km de aducțiuni noi și reabilitarea a 3,1 km de aducțiuni existente, dezvoltarea gospodăriilor de apă prin realizarea a 3 stații de clorinare noi, 6 rezervoare noi de înmagazinare a apei și reabilitarea a 10 rezervoare existente, execuția a 10 stații de pompare apă potabilă și reabilitarea a 3 stații de pompare existente, extinderea cu 47,6 km a rețelei de distribuție și reabilitarea a 44,1 km de rețea. În sectorul de apă uzată prin proiect se vor realiza 238,3 km rețea de canalizare nouă și reabilitarea a 34 km rețea existentă, 148 de stații de pompare a apei uzate noi și reabilitarea a 4 stații de pompare existente, 61,9 km conducte de refulare extinse și 2,1 km reabilitate. De asemenea, se propune construcția unei stații de epurare noi (7.1985 l.e.) la Cerbu care va deservi aglomerările Mareș și Poiana Lacului și extinderea a două stații de epurare a apelor uzate (Costești de la 4.700 l.e. la 12.502 l.e. și Stolnici de la 580 l.e. la 2.709 l.e.).
Implementarea proiectului a fost structurată în 19 contracte, din care 13 contracte de lucrări, 4 contracte de servicii și 2 de furnizare echipamente. La data prezentului comunicat, 8 contracte sunt în execuție, celelalte contracte fiind în curs de atribuire.
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2021-2027 are o importanță majoră pentru Apă Canal 2000 S.A. Pitești, fiind cel mai complex proiect de reabilitare și extindere a infrastructurii de apă și apă uzată derulat de Operator, asigurând accesul la apă și canalizare-epurare pentru locuitorii din zona de acoperire a proiectului.
Proiect co-finanţat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027