În a doua zi de Sărbătoare a Rusaliilor, a avut loc slujba de sfințire a fântânii de la Șipot- Streaua, Valea Mare- Enculești și a troiței „Sfânta Treime”, care au fost reabilitate și modernizate, transmite primarul Nicolae Velcea.


Edilul orașului Ștefănești a fost prezent la eveniment și a mulțumit tuturor celor care au participat la reînoirea acelui loc special.
De multe ori suntem tentați să ne concentrăm pe prezentul cotidian și pe viitorul din ce în ce mai lipsit de valori. De aceea, a fost o mare bucurie că astăzi am participat la reînnoirea acestui loc binecuvântat.Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, preoților parohi pentru oficierea minunatei slujbe și adresez, pe această cale, un cuvânt de recunoștință tuturor celor prezenți la acest eveniment.”

Foto: Facebook Nicolae Velcea.