Primăria Municipiului Pitești anunță că în noaptea de joi, 3 iulie, spre vineri, 4 iulie 2025, va avea loc o nouă etapă a campaniei de dezinsecție destinată combaterii populațiilor de insecte care pot transmite boli și creează disconfort, precum țânțarii, muștele, căpușele și alte insecte zburătoare sau târâtoare.
Acțiunea se va desfășura cu ajutorul tunurilor speciale de pulverizare a substanței pentru dezinsecție, care vor acoperi o rază de acțiune de până la 50 de metri, urmărind zonele cu arbori și spații verzi din oraș.
Stropirile vor fi efectuate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, iar echipele vor asigura trecerea prin toate zonele orașului, inclusiv străduțele adiacente, parcările, parcurile și cimitirul ,,Sfântul Gheorghe”, cuprinzând o arie cât mai largă pentru o eficiență crescută a întregului demers.
Autoritățile atrag atenția că substanța utilizată poate provoca iritații ale căilor respiratorii sau ale ochilor și este nocivă în caz de inhalare. De aceea, posesorii de familii de albine și animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora pe durata intervenției.
Sursă foto: captură video Primăria Municipiului Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Zi decisivă pentru Elena Udrea! Astăzi află dacă va fi eliberată condiționat