Pentru a exercita activitatea de administrator de condominiu în Mioveni, este obligatorie obținerea unui atestat emis de Primăria Mioveni, în conformitate cu noua legislație și regulamentul local.Astfel,. potrivit informării administrației locale din Mioveni, conform prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Asociațiilor de Proprietari și administrarea condominiilor, Consiliul Local al orașului Mioveni a adoptat Hotărârea nr. 107 din 22.05.2025, prin care a fost aprobat Regulamentul pentru atestarea persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominiu.
În consecință, exercitarea activității de administrator de imobil este posibilă doar în baza unui atestat emis de Primăria orașului Mioveni, au anunțat reprezentanții autorității locale.
Depunerea dosarelor:
Persoanele interesate pot depune dosarul în vederea obținerii atestatului la Registratura Primăriei Mioveni, iar acesta trebuie să conțină următoarele:
- Cerere-tip pentru solicitarea atestării;
- Certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominiu (conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 196/2018);
- Cazier judiciar (original, valabil);
- Cazier fiscal (original, valabil);
- Curriculum vitae (CV);
- Copii ale actelor de stare civilă;
- Copii ale actelor de studii (minimum diploma de bacalaureat);
- Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, care să ateste că solicitantul este apt pentru această activitate (original, valabilă);
- Declarație privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Atestatul reprezintă documentul oficial care confirmă calitatea de administrator de condominiu și este emis de primarul orașului Mioveni, la propunerea compartimentelor de specialitate, în baza unei hotărâri a Consiliului Local.
Informații suplimentare pot fi obținute de la Compartimentul Sprijin Asociații de Proprietari – Fond Locativ din cadrul Primăriei.
Program de lucru cu publicul:
- Luni și miercuri: 08:00 – 16:00;
- Marți și joi: 08:00 – 17:00;
- Vineri: 08:00 – 14:00.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orasului Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ședință extraordinară. Mioveniul pregătește investiții importante!