Bascovul strălucește în folclorul internațional: „Doina Bascovului” – laureată cu Trofeul „Carpați”

de | 10.07.2025 10:00 | Rural, Administrație

Iubitorii de folclor și tradiție din județul Argeș au avut parte de 5 zile de tradiții autentice din toate colțurile lumii, 5 zile de festival, pline de culoare, muzică și emoție, care au culminat sâmbătă, 5 iulie, cu un final de poveste: închiderea celei de-a XXXVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”.

A fost o seară magică, cu coregrafii spectaculoase ale grupurilor de dans din țară și din străinătate, cu costume tradiționale autentice, muzică live cu instrumente specifice, o atmosferă unică și electrizantă, cum doar la un final de festival se poate simți.

doina bascovului

Ansamblul folcloric „Doina Bascovului”, care activează în cadrul Casei de Cultură Bascov, a impresionat publicul, dar şi juriul festivalului, fiind una dintre cele mai apreciate prezenţe la această ediţie. Talentul şi eforturile dansatorilor bascoveni au fost răsplătite, aceştia primind Trofeul „Carpaţi”.

Primarul Gheorghe Stancu: „Un trofeu care ne onorează”

Alături de tinerii dansatori a fost, ca de fiecare dată pentru a-i susţine, primarul comunei, Gheorghe Stancu, care, după participarea Ansamblului „Doina Bascovului” la festival, a declarat:

Comuna Bascov a fost reprezentata cu cinste la festivalul internațional de folclor “Carpați” aflat la cea de-a 38-a ediție, care s-a desfășurat in perioada 1-5 iulie în municipiul Pitești.

Doina Bascovului Festivalul Carpati_2

Am fost alături de grupul de dansatori ai ansamblului „Doina Bascovului”, iar la finalul festivalului, prestațiile acestora au fost răsplătite de către Consiliul Județean Argeș, în calitate de organizator, cu trofeul “Carpați”, un trofeu care ne onorează, un trofeu care reprezintă aprecierea performanţelor acumulate în toți acești ani de inimoșii tineri care compun ansamblul de dansuri.

Doresc să felicit organizatorii pentru toată implicarea şi eforturile de a realiza acest minunat eveniment, felicit toate ansamblurile din toate țările participante şi, nu în ultimul rând, dansatorii bascoveni, care încă o dată, ne-au reprezentat cu cinste.” – a spus primarul Gheorghe Stancu.

Doina Bascovului Festivalul Carpati_4

La rândul său, managerul Casei de Cultură «Adriana Trandafir» Bascov, Sebi David , a ţinut să mulţumească organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment emblematic în calendarul cultural românesc și internațional:

Mulțumim, Consiliul Județean Argeș pentru înmânarea Trofeului „Carpați” și invitația onorantă de participare la festivalul folcloric de referință al județului Argeș: Festivalul Internațional de Folclor «Carpați» 2025! Mulțumim, Consiliului Local și Primăriei Bascov pentru susținerea constantă! Ansamblul «Doina Bascovului» al Casei de Cultură «Adriana Trandafir» Bascov – tradiție, profesionalism, determinare!”

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sediul Primăriei Bascov va fi modernizat

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” | Gheorghe Stancu

Ultimele articole