În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Au fost organizate 143 de filtre rutiere, cu sprijinul structurilor de ordine publică și al reprezentanților R.A.R. și I.S.C.T.R. În cadrul acțiunilor au fost efectuate și 226 de testări pentru detectarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 376 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei. De asemenea, ei au reținut 24 de permise de conducere și au retras 24 de certificate de înmatriculare.
În 5 cazuri, șoferii au fost depistați sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-au înregistrat valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toți au fost sancționați contravențional și au rămas fără permis pentru 90 de zile.
Dintre sancțiunile aplicate, 64 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 7 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.”, transmite IPJ Argeș
De asemenea, doi argeșeni s-au ales cu dosare penale. Unul avea permisul anulat, altul suspendat.
Potrivit IPJ Argeș, ieri, 17 iulie, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost prins conducând pe Bulevardul Petrochimiștilor din municipiul Pitești deși avea permisul suspendat.
Prin urmare, pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Cel de-al doilea, un bărbat de 57 de ani, din Buzoești, a fost depistat pe strada Matei Basarab din Câmpulung. Polițiștii l-au tras pe dreapta pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor au constatat că argeșeanul avea dreptul de a conduce anulat.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto Cotidianul/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avans bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești! Stadiul lucrărilor depășește 75%