anchetaonline.ro

Români răniți grav într-un accident în Bulgaria! Un copil de 8 ani și mama lui, transferați de urgență în țară

de | 01.08.2025 22:09 | Național, Eveniment

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 6:30, în zona localității Veliko Târnovo din Bulgaria. Trei autoturisme au fost implicate, iar zece persoane au fost rănite, dintre care cinci sunt cetățeni români, inclusiv doi copii.

Potrivit gandul.ro, un SUV înmatriculat în România a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un autoturism condus de un bulgar din Gorna Oryahovitsa. În urma impactului, a fost lovit și un al treilea autoturism, tot cu numere românești.

Toate cele zece victime au fost transportate de urgență la spitalul din Veliko Târnovo. Doi dintre români — un copil de 8 ani și mama sa, în vârstă de 35 de ani — se află în stare gravă. Aceștia au fost preluați de la spital și transportați cu elicopterul Black Hawk în România.

În baza solicitării Ambasadei României în Republica Bulgară, transmisă Departamentului pentru Situații de Urgență, 1 elicopter Black Hawk, aparținând IGAv, echipat pentru misiuni evacuare medicală, a fost alertat pentru a prelua și transporta în țară 2 cetățeni români. Aceștia sunt victime ale unui accident rutier produs în această dimineață în zona localității Veliko Târnovo din Bulgaria.
Victimele, un copil în vârstă de 8 ani și mama lui în vârstă de 35 de ani, aflate în stară gravă, au fost preluate de la spitalul din Veliko Târnovo și transportate cu ajutorul elicopterului Black Hawk în România.”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență

Pe durata zborului, care a durat aproximativ 42 de minute, victimele au fost asistate și monitorizate de o echipă medicală de la UPU-SMURD, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.

Elicopterul a aterizat pe Stadionul Dinamo din București, de unde cei doi au fost preluați de Unități Mobile de Terapie Intensivă. Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, iar mama sa la Spitalul Clinic de Urgență București.

Sursă foto: Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I./ Gândul

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu peste 25% în iulie 2025

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole