anchetaonline.ro

”România pierde peste 50.000 de persoane pe an doar prin deficit demografic natural” – semnal de alarmă tras de Alina Gorghiu

de | 17.08.2025 16:57 | Județean, Politic

România se confruntă cu o criză demografică tot mai accentuată: în 2024 s-au înregistrat mai puțin de 150.000 de nașteri, cel mai mic număr din ultimii aproape 100 de ani. Deputatul Alina Gorghiu atrage atenția asupra declinului natalității și asupra cauzelor care îi determină pe mulți tineri să amâne sau chiar să renunțe la ideea de a avea copii: instabilitatea financiară, lipsa locuințelor accesibile și serviciilor de sprijin pentru familii.

”Știu că duminică vrem să ne relaxăm, să auzim numai de bine.Dar putem discuta și lucruri serioase, legate direct de femei și de politicile statului.

Am născut doi băieți, dar știu o mulțime de cupluri care nu vor să facă copii. O opțiune din ce în ce mai întâlnită la generațiile tinere.

Motivele sunt diverse: instabilitatea financiară, incertitudinea locului de muncă, dificultatea găsirii unei locuințe accesibile, lipsa serviciilor de îngrijire a copiilor. Sau pur și simplu alegerea unui alt model de viață.

Demografia negativă din România

Declinul nașterilor

  • În 2024, România a înregistrat sub 150.000 de nașteri – cel mai scăzut nivel din 1930 încoace.
  • În unele comune mici, precum Ceru-Băcăinți, Bătrâna sau Brebu Nou, în ultimii 5 ani s-au născut doar 3 copii.

Sporul natural negativ – realitate de peste 30 de ani

  • În martie 2025, sporul natural era negativ cu -11.150 persoane, față de -8.982 în martie 2024.
  • În 2020 s-a consemnat al 31-lea an consecutiv în care România a avut mai multe decese decât nașteri.

În medie, România pierde peste 50.000 de persoane pe an doar prin deficit demografic natural.

Cum vedeți voi acest fenomen? Aveți copii sau nu vă doriți încă?”, a punctat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB ALina Gorghiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonliune.ro:

(Video) Incident grav la competiția de rally cross din Argeș: o roată desprinsă a lovit doi bărbați din public

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: