anchetaonline.ro

(Video) Bărbat de 44 de ani din Poiana Lacului prins în flagrant delict și sancționat

de | 20.08.2025 15:23 | Județean, Eveniment, Importante

Un bărbat de 44 de ani din Poiana Lacului a fost depistat în flagrant delict când oferea spre vânzare carne obținută prin sacrificarea ilegală de animale.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculose au continuat la data de 19 august cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață sau subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industria sau fondul piscicol , conform art.92 alin.1 din Legea nr.107/1996 – legea apelor, respectiv aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor , conform art.66 alin.1 lit.h din O.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Polițiștii au depistat în flagrant delict un bărbat de 44 de ani, din Poiana Lacului, care comercializa carne de vită, obținută în urma sacrificării ilegale, carnea fiind oferită spre vânzare către un agent economic de pe raza orașului Mioveni.

În momentul depistării bărbatul deținea, în vederea comercializării, cantitatea de 256 de kg de carne de vită iar asupra lui a fost găsită suma de peste 11.000 de lei .

În baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au pus ulterior în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș acolo unde au fost descoperite amenajări și ustensile specifice sacrificării de animale de dimensiuni mari, precum și resturi de animale, fiind ridicate mai multe mijloace de probă.

La activitate au participat și reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, D.S.P. Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, împreună cu care au fost efectuate verificări și în proximitatea locuinței celui în cauză, stabilindu-se că de la locul amenajat pentru sacrificare erau deversate pe sol ape uzate, sânge și alte deșeuri animaliere, transmit polițiștii argeșeni.

Aceștia precizează faptul că –  față de cantitatea de carne oferită spre vânzare cu ocazia depistării în flagrant, de 256 de kg carne tip carcasă de vită, a fost dispusă, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, punerea sub sechestru și dirijarea acesteia către o unitate autorizată pentru neutralizare (incinerare). Totodată, suma de peste 11.000 de lei, găsită asupra bărbatului în cauză, a fost dispusă măsura indisponibilizării în vederea continuării cercetărilor.

În urma celor constatate, argeșeanul a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu amendă în valoare de 3.000 de lei , pentru transportul neautorizat de produse din carne fără documente, respectiv cu amendă în valoare de 40.000 de lei , ca urmare a constatării de la adresă, privind sacrificarea de animale în alte locuri decât cele autorizate sanitar-veterinar, conform H.G. 984/2005.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu amendă în valoare de 12.000 de lei , ca urmare a primirii de produse alimentare fără trasabilitate.

Reprezentanții D.S.P. Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș au dispus desființarea scurgerii de la amenajarea unde cel în cauză sacrifica animale, curățarea zonei în care au fost descoperite resturi animale , precum și o serie de măsuri obligatorii de îndeplinit cu privire la gestionarea deșeurilor, urmând ca la împlinirea termenelor, reprezentanții să revină în control.

Cercetările în acest caz sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Video: IPJ Argeș

Foto: captura video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști în Gara Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: