anchetaonline.ro

Avertismentul DNSC! Imaginea lui Nicușor Dan, folosită într-o fraudă online

de | 20.08.2025 18:05 | Național, Lifestyle

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează românii cu privire la o nouă excrocherie online, în care este folosită fraudulos imaginea președintelui României, Nicușor Dan.

Cum sunt păcăliți românii să facă „investiții sigure” prin clipuri cu președintele

Escrocheria se bazează pe un videoclip deepfake, în care șeful statului „explică” o așa-zisă oportunitate de investiții. Mai exact, o investiție inițială de 1.150 de lei ar putea aduce câștiguri de până la 90.000 de lei.

În videoclip apar și numele premierului Ilie Bolojan și al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, ca și cum ar recomanda această investiție.

DNSC atrage atenția că astfel de materiale nu provin din surse oficiale și reprezintă o formă clară de fraudă.

Vezi VIDEO AICI.

Circulă pe internet o fraudă care foloseşte imaginea preşedintelui Nicuşor Dan promovând o aşa-zisă „oportunitate de investiţie” cu promisiunea unor câştiguri miraculoase. Reamintim: astfel de clipuri deepfake reprezintă o metodă de fraudă online, construită pentru a manipula emoţiile şi a convinge potenţialele victime să furnizeze date personale sau să transfere bani către atacatori”, subliniază instituţia, într-o postare publicată pe Facebook

Recomandările DNSC

Pentru a nu cădea în capcana infractorilor cibernetici, specialiștii DNSC recomandă următoarele:

– Fiți vigilenți la materialele video în care persoane publice promovează „investiții sigure” sau câștiguri rapide.
– Verificați sursa și accesați doar site-urile oficiale ale instituțiilor.
– Evitați să dați click pe linkuri primite în reclame suspecte.
– Nu oferiți date personale sau financiare pe site-uri necunoscute.
– Raportați imediat paginile suspecte către platforma social media și către DNSC la 1911 sau prin completarea formularului pnrisc.dnsc.ro.

Sursă foto: Facebook DNSC

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Serbia

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole