Toamna aduce din nou savoarea produselor tradiționale în centrul Piteștiului! Astăi consilierii locali vor decide dacă aprobă HCL privind organizarea, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie 2025, a ediției a XIX-a a Târgului „Toamna Piteșteană”, un eveniment organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Salpitflor Green S.A. Piața Vasile Milea și Piața Primăriei vor deveni, timp de aproape trei săptămâni, locul de întâlnire al producătorilor locali și vizitatorilor dornici să descopere gusturi de sezon, artizanat autentic și flori de toamnă. Atmosfera va fi completată de momente culturale, produse tradiționale și multă culoare.
Consilierii vor decide astăzi dacă aprobă organizarea Târgului ,,Toamna Piteșteană”, ediția a XIX – a, în zona centrală, cuprinsă între Piața Vasile Milea și Piața Primăriei, în perioada 18 septembrie – 05 octombrie 2025, de către Primăria Municipiului Pitești, prin Societatea Salpitflor Green S.A.
Pe perioada Târgului ”Toamna Piteșteană” se pot comercializa fructe și legume de sezon, must, vin, conserve de sezon, produse alimentare tradiționale din carne și lapte, produse apicole, dulciuri tradiționale de casă, produse preparate și servite în autorulote, alte produse gătite, flori, plante oramentale, bulbi, pomi fructiferi, plante medicinale și obiecte realizate de meșteri populari.
Tarifele aplicate de Societatea Salpitflor Green S.A. cu ocazia Târgului ”Toamna Piteșteană”, ediția a XIX – a, sunt următoare:
a) 25 lei/zi, pentru închiriere masă comercializare legume – fructe;
b) 30 lei/mp/zi, pentru comercializare produse tradiționale din carne și lapte, dulciuri tradiționale de casă, dulcețuri, conserve de sezon, produse apicole;
c) 15 lei/mp/zi, pentru comercializare flori, pomi fructiferi, plante omamentale, bulbi, material dendrofloricol, produse de artizanat, ceaiuri, lavandă, must, vin, precum și activități de alimentație publică.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: