Șoferii care tranzitează județul Vâlcea trebuie să știe că și astăzi vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare ale Drumului Național 7, ca urmare a lucrărilor efectuate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
În extravilanul localității Călimănești, pe sectorul de drum cuprins între kilometrii 199+110 și 199+410, se execută lucrări de punere în siguranță a versanților. Acestea se desfășoară între orele 07:00 și 16:00, iar între 08:00 și 15:00 circulația rutieră va fi închisă și redeschisă în reprize de maximum 15 minute. În afara acestui interval, traficul se va desfășura pe 1/2 cale, dirijat de piloți de circulație.
Situație similară este și pe sectorul de drum dintre kilometrii 224+400 și 224+600, pe raza localității Balota, unde au loc lucrări de punere în siguranță a versanților. Și aici lucrările vor avea loc între orele 07:00 și 16:00, iar în intervalul 08:00 – 15:00 circulația va fi închisă și redeschisă în reprize de până la 15 minute. În restul timpului, traficul se desfășoară pe 1/2 cale, dirijat de piloți.
Restricții sunt și în extravilanul localității Câineni, între kilometrii 229+000 și 230+000, unde se execută lucrări de decolmatare a șanțurilor. Acestea se desfășoară între orele 06:00 și 12:00, iar circulația se realizează pe 1/2 cale dirijată de piloți de circulație.
Totodată, lucrări sunt programate și pe DN 67, pe raza localității Bârsești, între kilometrii 181+000 și 184+000, unde se efectuează reparații asfaltice. Restricțiile sunt valabile între orele 08:00 și 18:00, iar circulația se desfășoară pe 1/2 cale dirijată de piloți de circulație.
Reprezentanții DRDP Craiova fac apel la conducătorii auto să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Sursă foto: DRDP Craiova/ Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident rutier în comuna Poiana Lacului. Mașină răsturnată!