anchetaonline.ro

Peste 1.500 de șoferi retrași din trafic în ultimul weekend de vară

de | 02.09.2025 10:04 | Național, Eveniment

În perioada 29–31 august 2025, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost mobilizate zilnic pentru protejarea cetățenilor și gestionarea situațiilor de urgență, în contextul ultimului weekend de vară.

Pe parcursul celor trei zile, personalul MAI a intervenit la peste 15.000 de evenimente, printre care 3.776 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 639 intervenții pentru stingerea incendiilor și 497 manifestări publice asigurate de jandarmi, inclusiv evenimente sportive, culturale și proteste.

Siguranța rutieră a fost o prioritate, având în vedere că mulți români au profitat de ultimul weekend de vară și au mers la mare sau la munte.

Ministerul Afacerilor Interne informează că, în urma controalelor efectuate de polițiștii rutieri, 1.584 de șoferi au fost retrași din trafic, dintre care 36 au fost prinși sub influența alcoolului sau a drogurilor.

De asemenea, 36 de persoane au fost depistate fără permis de conducere, iar 942 de autovehicule au fost oprite din circulație din cauza defecțiunilor tehnice.

Din păcate, ultimul weekend de vară a fost marcat și de tragedii Pe parcursul celor trei zile au fost înregistrate 36 de accidente grave, în urma cărora 17 persoane și-au pierdut viața, iar alte 23 au fost rănite grav.

Sursă foto: Poliția Sibiu/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

S-a răsturnat cu TIR-ul într-o râpă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: