Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic, valabilă mâine, 3 septembrie, în intervalul 12:00 – 21:00.
Potrivit ANM, în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală, valorile termice vor fi extrem de ridicate, iar disconfortul termic va fi accentuat. În aceste regiuni, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime estimate se vor situa între 33 și 35 de grade, însă în sudul Munteniei acestea vor putea ajunge izolat la 36–37 de grade.
Sunt vizate județele Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Ilfov și Capitala.
Astăzi sunt sub avertizare Cod galben de caniculă, între orele 12.00 și 21.00, județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Ilfov și Capitala.
Sursă foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Peste 1.500 de șoferi retrași din trafic în ultimul weekend de vară