Pompierii argeșeni au fost au fost solicitați să intervină în ultimele 24 de ore în cazul a șase evenimente rutiere produse în județul nostru.
Acestea s-au petrecut în municipiile Pitești și Curtea de Argeș și în comunele Bradu, Țițești și Stoenești, fiind implicate zece vehicule.
Echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș (SAJ) au asigurat asistența medicală iar pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
În urma producerii evenimentelor au fost identificate cinci victime iar în urma monitorizării, trei dintre acestea au fost transportate la spital.
Amintim, în acest context, câteva recomandări făcute de polițiștii rutieri șoferilor. Aceștia sunt sfătuiți să:
- se informeze despre condițiile de trafic de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă,
- ruleze cu o viteză redusă în zonele unde se efectuează lucrări,
- respecte indicațiile polițiștilor,
- evite manevrele riscante
- se asigure bine înainte de a schimba direcția, semnalizând intenția și acordând prioritate celor în drept.
Foto descriptiv zi-de-zi.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: