anchetaonline.ro

Șofer de 37 de ani din Pitești depistat la volan sub influența unei substanțe psihoactive

de | 12.09.2025 15:35 | Județean, Eveniment, Pitești

Un piteștean de 37 de ani a fost prins de polițiștii rutieri conducând sub influența unei substanțe psihoactive.

Acesta a fost depistat la data de 7 septembrie de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piteștiîn timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Craiovei, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri l-au testat pe șofer cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).

În urma comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, la data de 11 septembrie a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic.

Oamenii legii au înregistrat dosar penal pentru conducerea sub influența unei substanțe psihoactive, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Foto descriptiv ziarulunirea.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Piteștean de 22 de ani reținut și plasat în arest la domiciliu pentru încălcarea ordinului de protecție

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: