Vești bune pentru piteșteni, dar și pentru cetățenii comunelor limitrofe. Apă- Canal a predat astăzi amplasamentul pentru reabilitarea stației de apă Smeura. La eveniment au participat reprezentanții societății Apă-Canal, reprezentanții autorității locale și ai constructorului care va efectua lucrările.
Este vorba de unul dintre cele mai importante contracte din cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2021-2027. Investiția presupune reabilitarea celor 9 rezervoare din municipiul Pitești, asigurând în acest fel utilizatorilor o calitate a apei la parametrii reglementați de legislația în vigoare.
Contractul are o perioadă de implementare de 6 luni de proiectare și 25 de luni de execuție. Valoarea totală a contractului este de 985.457.811,79, din care valoarea nerambursabilă din fonduri UE este de 596.212.534,83, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 91.185.446,49 lei, iar co-finanțarea beneficiarului este de 14.028.530,25 lei.
Material realizat de Berta Dima.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: