anchetaonline.ro

România se apropie de OCDE: Peste jumătate din evaluările tehnice finalizate, aderarea vizată pentru 2026

de | 15.09.2025 13:24 | Național, Administrație, Politic

România intră în linie dreaptă pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) – obiectiv strategic ce completează traseul integrării europene și euroatlantice. Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au subliniat angajamentul ferm al țării noastre în procesul de aderare, în cadrul unei reuniuni oficiale la București cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann. Peste 60% din evaluările tehnice au fost deja finalizate, iar dacă ritmul este menținut, România ar putea deveni membră OCDE în anul 2026. Aderarea va însemna acces la cele mai bune practici globale în politici publice, atragerea investițiilor și consolidarea unei economii moderne, competitive și responsabile.

” Am avut astăzi o discuție excelentă cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

OCDE este organizația care reunește cele mai dezvoltate economii și cele mai consolidate democrații din lume. Totodată, aceasta stabilește standarde și repere globale în domenii precum comerțul, finanțele și tehnologia.

Pentru România, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic, deoarece:

  • Este cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată, iar experiența altor state arată că aderarea a fost urmată de un avans economic semnificativ.
  • Ne va face mai competitivi în atragerea investițiilor străine și va crește interesul investitorilor instituționali.
  • Vom putea obține finanțări mai avantajoase pentru a direcționa mai multe resurse către dezvoltarea țării noastre.

Procesul de aderare al României progresează foarte bine: peste jumătate din evaluările tehnice au fost deja încheiate cu succes. Dacă menținem acest ritm, România va adera la OCDE anul viitor.”, a tarnsmis președintele României, Nicușor Dan.

Sursă foto: FB Nicusor DAn

”Suntem la finalul unei întâlniri a Comitetului pentru Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și vom face două declarații în minutele următoare. Vreau să îi mulțumesc, în primul rând, domnului secretar general Mathias Cormann pentru sprijinul pe care l-a dat României în acești ani, din 2022, de când România a făcut demersuri pentru aderarea la această organizație și pentru colaborarea pe care am avut-o. Întâlnirea de azi și ședința Comitetului reflectă angajamentul nostru pentru aderarea la OCDE și bunele relații cu organizația. Chiar dacă anul 2025 a fost un an marcat de alegeri și schimbări instituționale, un aspect a rămas constant. După ce am devenit membri ai NATO și ai Uniunii Europene, aderarea la OCDE este în continuare un obiectiv principal.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică va fi încă o ancoră pentru modernizarea țării noastre și pentru consolidarea statutului ei în rândul democrațiilor consolidate. Mă bucur, domnule secretar general, că la trei ani de la primirea foii de parcurs, România este din ce în ce mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv. Am încheiat aproape două treimi din totalul de 25 de evaluări în comitetele Organizației.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest proces. Statutul de membru OCDE ne va permite să preluăm cele mai bune practici în toate domeniile de politici publice, să colaborăm cu statele membre și partenere ale Organizației pentru a găsi soluții concrete la problemele comune, să ne dezvoltăm mai eficient și să oferim stabilitate pentru cetățeni și mediul de afaceri.

Am evidențiat aceste aspecte și în discuția din această dimineață cu domnul secretar general Cormann, căruia i-am mulțumit pentru întregul sprijin în acest proces. Fiecare pas ne aduce mai aproape de locul în care vrem să fim, pentru mai multă bunăstare și prosperitate, pentru mai multe investiții, o economie mai atractivă, îmbunătățirea politicilor publice prin accesul la expertiza Organizației și o administrație publică mai eficientă.

La reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la OCDE, în prezența domnului secretar general, am discutat pe larg despre etapa în care ne aflăm. Toate instituțiile implicate sunt angajate în implementarea recomandărilor Organizației pentru a finaliza la timp procesul tehnic. Într-un context geopolitic tot mai impredictibil, OCDE reprezintă o platformă esențială pentru afirmarea valorilor în care credem: cooperare internațională, guvernanță responsabilă și politici publice bazate pe date. Locul nostru este în OCDE și privim cu încredere către momentul aderării la această comunitate de state care împărtășesc același valori, principii și aspirații.

Domnule secretar general, vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră. Suntem hotărâți să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca România să adere la OCDE în anul viitor. Suntem pe deplin conștienți de oportunitatea pe care o avem în față pentru modernizarea politicilor și practicilor noastre, pentru vieți mai bune, așa cum spune și deviza OCDE: „Politici mai bune, pentru vieți mai bune””, a punctat Ilie Bolojan, premierul Romaniei, după întâlnire.

”Așteptăm cu interes finalizarea procesului de aderare”

”Această vizită este o ocazie minunată să mă întâlnesc cu reprezentanții noului guvern al României, inclusiv, desigur, cu domnul prim-ministru și cabinetul de miniștri, precum şi cu președintele în această dimineață, cu membrii Parlamentului, precum şi cu guvernatorul Băncii Naționale a României. Pentru mine și echipa mea, aceasta este o oportunitate de a face un bilanț al progreselor excelente ale României în procesul de aderare la OCDE pentru a continua această evoluție pozitivă pe măsură ce intrăm în ultima etapă a evaluării tehnice a procesului de aderare a României la OCDE.

Aderarea la OCDE aduce beneficii substanțiale în domeniul guvernanței economice, inclusiv accesul la cele mai bune practici, sporirea încrederii investitorilor și susținerea agendei interne de reforme. Acestea se bazează pe dovezi care ajută la creșterea  investițiilor directe și, cu timpul, la sporirea veniturilor și a nivelului de trai. În doar trei ani am văzut modul în care procesul de aderare a sprijinit agenda reformelor și schimbările pozitive ale economiei românești. În acest proces avem beneficii directe, tangibile, care vor consolida creșterea economică și a nivelului de trai.

În multe domenii diferite, urmând recomandările comitetelor relevante ale OCDE, România a îmbunătățit transparența, conduita responsabilă în afaceri, standardele pentru întreprinderile de stat, precum și a înregistrat multe progrese în numeroase politici publice. România se apropie tot mai mult de standardele internaționale în domeniul combaterii mitei și în ceea ce privește integritatea serviciului public și și-a consolidat, de asemenea, aplicarea standardelor de mediu.

Așa cum am menționat la început, România a intrat în etapa finală a procesului său de aderare, 15 dintre cele 25 de comitete OCDE adoptând concluzii pozitive în domenii precum politici publice, concurență, guvernanță corporativă, ocuparea forței de muncă, muncă și dezvoltare regională, precum și în multe alte domenii.

Comitetele vor continua evaluarea în săptămânile și lunile următoare cu analiza economică despre România, care va fi lansată în martie 2026, aici, la București, când voi reveni pentru publicarea acestui studiu ca pas final în procesul de aderare. S-au făcut progrese foarte bune care stau mărturie a succesului Guvernului României pe calea eforturilor coordonate între diferitele ministere și instituții și suntem foarte încântați să vedem că, în cadrul acordului coaliției din iunie, această aderare este definită ca o prioritate a Ministerului de externe și se bucură de sprijin de la nivelul întregului spectrul politic.

Acest sprijin puternic va fi esențial în continuare pentru finalizarea cu succes și la timp a procesului de aderare și, chiar dacă nu există o dată finală stabilită pentru procesul de aderare, Guvernul României și-a stabilit obiectivul ambițios, dar cred, acum, realizabil al finalizării acestui proces în anul 2026. Acest obiectiv va depinde de progresele necesare în implementarea reformelor potrivit recomandărilor încă în vigoare ale comitetelor OCDE.

Suntem convinși că această aderare va aduce beneficii României și poporului român și știm că aderarea României va aduce beneficii și organizației noastre și activității noastre în vederea conturării agendei globale a politicilor OCDE.

Considerăm că este o prioritate lărgirea parteneriatului nostru pentru că vrem să ne extindem standardele și bunele practici și să avem impact asupra eficacității, dar noii membri aduc noi perspective și experiențe în ceea ce privește politicile și, sperăm, contribuie la consolidarea relevanței și impactului activității noastre.

România are o lungă istorie de sprijin activ și de implicare relevantă în eforturile globale ale OCDE în Europa de Sud-Est, Eurasia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Acest lucru include, bineînțeles, susținerea arată de România pentru dialog, schimb de experiență și dezvoltarea capacităților în Europa de Sud-Est, precum și pentru programe de sprijin pentru transformarea regională a întreprinderilor mici și mijlocii în țările Parteneriatului Estic.

În încheiere, așteptăm cu interes finalizarea procesului de aderare, care va pune bazele pentru o creștere și prosperitate continuă pentru poporul român.

Mulțumesc prim-ministrului și Guvernului României pentru entuziasmul și angajamentul permanent pentru finalizarea cu succes și la timp a acestui proces și abia aștept să colaborăm în continuare, în următoarele luni. Vă mulțumesc!”, a precizat Mathias Cormann.

Sursă foto: FB Nicusor Dan.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Triplă provocare la Cetatea Poienari: curățenie, demonstrații sportive și cursa celor 1480 de trepte!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: