În perioada 15 – 18 septembrie 2025, Serviciul Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Pitești a desfășurat o serie de acțiuni de control cu scopul verificării respectării punctelor de îmbarcare și debarcare a călătorilor de către operatorii de transport rutier de persoane, conform avizelor de circulație eliberate de Primărie.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea locațiilor stabilite pentru îmbarcare și debarcare.
Totodată, în aceeași perioadă, au fost întreprinse acțiuni privind respectarea normelor legale de circulație pe drumurile publice, fiind aplicate 215 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 51.118 lei.
Sursă foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro