anchetaonline.ro

Președintele Cehiei, turist pe motocicletă pe Transfăgărășan: „Este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și multe locuri minunate”

de | 19.09.2025 17:41 | Județean, Politic

Președintele Cehiei și-a petrecut vacanța în România, alegând să parcurgă pe motocicletă spectaculosul Transfăgărășan. Oficialul ceh s-a declarat impresionat de frumusețea peisajelor și de ospitalitatea românilor, iar pe traseu a avut parte chiar și de întâlniri neașteptate cu urșii, episod pe care l-a tratat cu calm și experiență.

Președintele Cehiei, Petr Pavel, s-a aflat pentru câteva zile în țara noastră, la începutul acestei luni. Potrivit unei postări pe Facebook a ambasadei României la Praga, președintele ceh Petr Pavel a ales România ca destinație de vacanță și a avut parte de peisaje spectaculoase, drumuri celebre și… o întâlnire cu urșii!

Petr Pavel 2 - Președintele Cehiei, turist pe motocicletă pe Transfăgărășan: „Este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și multe locuri minunate”

Liderul ceh a străbătut țara noastră pe motocicletă, alături de câțiva prieteni, alegând cazare modestă, trasee montane și multă libertate. Transfăgărășanul, Transalpina și multe alte locuri l-au cucerit prin frumusețea lor „sălbatică, dar prietenoasă”.

Președintele Cehiei, Petr Pavel, a ales să descopere România pe motocicletă, parcurgând peste 3.000 de kilometri prin cele mai spectaculoase zone montane. A preferat cazările modeste, traseele sălbatice și anonimatul, declarând la final că România este o destinație pe care o recomandă oricui iubește natura, aventura și autenticitatea: ”Și-a planificat singur traseele, nu a petrecut mai mult de o noapte în același loc, iar cazările le-a rezervat de la o zi la alta. A fost însoțit doar de câțiva prieteni și de un nivel minim de pază. Cei care nu-l cunoșteau ar fi putut ușor confunda acest grup cu un grup de prieteni care se distrează pe drum”, arată cei de la Idnes.cz.

„Și în ceea ce privește călătoria, aș recomanda România tuturor. Uneori avem prejudecăți că este foarte înapoiată, dar este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și multe locuri minunate. Cred că atunci când oamenii vor planifica să meargă la munte, cu siguranță nu vor greși, pentru că munții au încă ceva sălbatic și, în același timp, foarte prietenos în ei — lucru pe care probabil îl găsești rar în alte zone astăzi.”, a punctat Petr Pavel, pentru Idnes.cz.

presedinteel che petrv paavel .jpg - Președintele Cehiei, turist pe motocicletă pe Transfăgărășan: „Este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și multe locuri minunate”

”Președintele Cehiei a ales România pentru o vacanță pe motocicletă și a străbătut Transfăgărășanul.

L-am cunoscut după ce a fost ales președinte și mi s-a părut un om asumat și autentic. Mă bucur că a venit în România și a descoperit „oameni plăcuți și locuri frumoase”.

Și da, a dat nas în nas și cu celebrii urși de pe traseu– dar sigur a știut cum să reacționeze”, a punctat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.

Sursă foto: FB Alina Gorghiu și FB Petr Pavel.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mihai Coteț: Mediul de afaceri are nevoie de reguli clare și previzibile. O economie nu poate crește pe nisipuri mișcătoare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: