anchetaonline.ro

Cristina Herea și ”România Necunoscută”, lansare de suflet la Pitești

de | 20.09.2025 11:12 | Județean, Lifestyle

Lansarea cărții ”România Necunoscută”, semnată de jurnalista Cristina Herea, a reunit la Hotel Ramada Pitești peste 100 de participanți într-o seară dedicată culturii, dialogului și valorilor comunității. Evenimentul a fost marcat de momente emoționante, intervenții valoroase și de primirea autoarei ca membru activ al clubului organizator.

Peste 100 de persoane au participat la lansarea cărții România Necunoscută, semnat de binecunoscuta jurnalistă Cristina Herea, eveniment găzduit la  Hotel Ramada Pitești, sala Ballroom, într-o atmosferă caldă și plină de emoție.

Vineri seară, toți cei prezenți la evenimentul de lansare al cărții au avut ocazia să o descopere pe Cristina Herea dincolo de imaginea de jurnalist, să o cunoască ca om, cu sensibilitatea și pasiunea care dau viață acestei cărți speciale.

romania necunoscuta cu mihai cotet1 - Cristina Herea și ”România Necunoscută”, lansare de suflet la Pitești

Printre invitații de onoare s-a numărat și Mihai Coteț, senator de Argeș și vicepreședinte al Senatului României, care a subliniat prin prezența sa, importanța unor astfel de manifestări culturale pentru comunitatea locală.

romania necunoscuta 2 - Cristina Herea și ”România Necunoscută”, lansare de suflet la Pitești

”Un moment deosebit al serii a fost primirea oficială a Cristinei Herea ca membru activ al clubului nostru, semn al dorinței sale de a se implica în proiecte sociale și culturale alături de noi”, au transmis cei de la Rotary Club Pitești Unity.

romania necunoscuta - Cristina Herea și ”România Necunoscută”, lansare de suflet la Pitești romania necunoscuta 4 - Cristina Herea și ”România Necunoscută”, lansare de suflet la Pitești

Totodată, Marian Geană, comisar-șef al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, a susținut o intervenție deosebit de valoroasă, aducând în atenție fenomenul periculos al manipulării adolescentelor prin metoda „loverboy”. Informațiile prezentate au deschis un dialog necesar despre prevenție, educație și protecția tinerilor.

Sursă foto: Rotary Club Pitești Unity.

Rotary Club Pitești Unity mai explică că ”evenimentul nu a fost doar o lansare de carte, ci o întâlnire de suflet, în care am redescoperit România autentică prin paginile Cristinei Herea și, totodată, am deschis un dialog important despre colaborarea dintre ONG-uri și instituțiile statului și protecția tinerilor și valorile care ne unesc.

Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți și au transformat această seară într-un adevărat succes!”.

Sursă foto: Rotary Club Pitești Unity.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Caravana Educației ajunge la Cetatea Poienari: sport, spectacol și implicare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole