Polițiștii din Argeș au desfășurat, pe 23 septembrie 2025, o serie de acțiuni preventive pentru combaterea traficului de persoane.
Astfel, reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu lucrători ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș și Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești, au organizat mai multe întâlniri și acțiuni de informare în cadrul Săptămânii prevenirii traficului de persoane.
La Liceul Auto Câmpulung au avut loc patru întâlniri cu elevii și cadrele didactice, iar în Gara Pitești s-au desfășurat două acțiuni de informare.
În total, 179 de persoane au primit informații despre riscurile și consecințele traficului de persoane pentru exploatarea prin muncă, precum și recomandări utile pentru prevenirea victimizării.
Aceste activități fac parte din Programul „Siguranța minorilor”, prin care polițiștii urmăresc protejarea copiilor și tinerilor și responsabilizarea comunității.
Prin astfel de demersuri, autoritățile își propun să crească gradul de conștientizare asupra fenomenului traficului de persoane și să ofere comunității instrumente practice pentru a preveni victimizarea tinerilor.
Sursă foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro