Piteștiul devine, din nou, capitala muzicii folk! Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, organizat de Primăria Municipiului Pitești prin Centrul Cultural Pitești. Evenimentul reunește tinere talente și artiști consacrați ai folkului românesc, într-o seară de concurs, recitaluri și emoție muzicală. Pe scenă vor urca Vasile Șeicaru, trupa „Țapinarii” și Cristi Dumitrașcu & Planul B. Înscrierile sunt deschise până pe 17 octombrie, iar biletele sunt deja disponibile la sediul organizatorilor și online.
Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST.
Evenimentul are ca obiective promovarea muzicii folk și sprijinirea descoperirii de noi talente ale genului. Programul include atât concursul de interpretare, cât și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați: Vasile Șeicaru, Trupa „Țapinarii” și Cristi Dumitrașcu & Planul B. Festivalul va fi prezentat de redactorul muzical și interpretul de folk Cristi Dumitrașcu.
Festivalul se adresează soliștilor și grupurilor de muzică folk cu vârsta de peste 14 ani. Cei interesați trebuie să trimită fișa de înscriere și înregistrarea a două piese de muzică folk (maximum 4 minute fiecare, creație proprie și/sau din repertoriul artiștilor consacrați) până la data de 17 octombrie 2025, astfel:
- la adresa: Centrul Cultural Pitești, Casa Cărții, str. Craiovei nr. 2, bl. G1, municipiul Pitești, jud. Argeș, cod 110013;
- prin e-mail, la cultcentre@yahoo.com;
- informații suplimentare – la tel. 0248/219976.
Preselecția se va desfășura online, pe baza materialului audio trimis de concurenți. După evaluare, concurenții vor fi anunțați telefonic și pe e-mail dacă au fost admiși în concurs.
Festivalul-concurs și Gala laureaţilor se vor desfășura în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cu sediul în str. Calea București nr. 2, Pitești, județul Argeș, pe data de 25 octombrie 2025, de la ora 18:00.
Jurizarea va fi realizată de către specialişti în domeniul muzical. Se vor acorda: Trofeul Festivalului, premiile I, II, III, mențiuni. Regulamentul și fișa de înscriere la festival pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), precum și de pe pagina oficială de Facebook a instituției: www.facebook.com/centrulculturalpitesti.
Biletele sunt puse în vânzare de miercuri, 1 octombrie 2025, la sediul Centrului Cultural Pitești, situat în imobilul Casa Cărții, municipiul Piteşti, str. Craiovei nr. 2, precum și pe platforma www.bilete.ro. Prețul unui bilet este de 50 de lei. Pentru informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon al Centrului Cultural Pitești – 0248/219976.
Sursă foto: Primăria Muicipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: