Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat, în perioada mai–septembrie 2025, o serie de controale în domeniile agricultură, silvicultură, exploatare forestieră, vânătoare, pescuit și acvacultură.
Campania a avut loc la nivel național, iar scopul acțiunilor a fost de a verifica modul în care angajatorii respectă prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, dar și cerințele minime de securitate și sănătate în muncă.
În domeniile de activitate care fac obiectul campaniei, lucrătorii se confruntă, în anumite condiții, cu riscuri ridicate de accidentare și/sau de îmbolnăvire profesională, fapt ce determină un număr mare de accidente cu incapacitate de muncă și mortale.”, transmite ITM Argeș
Inspectorii ITM Argeș au efectuat 16 controale la angajatorii din domeniile vizate. În urma verificărilor, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi în valoare totală de 64.500 de lei.
Potrivit ITM Argeș, principalele nereguli constatate au fost:
– Neevidențierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat;
– Neefectuarea verificărilor tehnice ale instalațiilor de ridicat;
– Folosirea unor echipamente de muncă necorespunzătoare;
– Aplicarea unor tehnologii de exploatare care nu respectă legislația de securitate a muncii;
– Lipsa autorizației ISCIR pentru unele echipamente de muncă;
– Neorganizarea activității de acordare a primului ajutor;
– Neacordarea și neutilizarea echipamentului individual de protecție.
Sursă foto: ITM Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident pe A1, surprins de camera de bord a unei mașini. Autoplatformă implicată