Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în această seară, pe Autostrada A1, la kilometrul 317, în zona localității Pianu, județul Alba, pe sensul de mers Sibiu – Deva.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii pentru stingerea incendiului, care se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor al autoturismului.
Din primele informații, nu ar fi victime în urma evenimentului, șoferul reușind să se autoevacueze la timp.
Din cauza evenimentului, traficul în zonă este restricționat. Potrivit DRDP Timișoara, circulația se va desfășura doar pe banda a doua până în jurul orei 21:00.
Pompierii reamintesc conducătorilor auto că verificarea tehnică periodică a vehiculului și întreținerea corectă a instalației electrice și a sistemului de alimentare cu combustibil pot preveni astfel de incidente, care pot deveni extrem de periculoase în trafic.
Sursă foto:DRDP Timișoara
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Pregătirea locuințelor și gospodăriilor pentru sezonul rece. Recomandările pompierilor argeșeni