anchetaonline.ro

Tragedie în Câmpulung! Femeie găsită decedată într-un lac de acumulare

de | 27.10.2025 12:12 | Câmpulung Muscel, Eveniment

Autoritățile din Câmpulung au fost alertate astăzi cu privire la prezența unui trup neînsuflețit într-un lac de acumulare din municipiu.

În urma apelului, la fața locului au intervenit de urgență oamenii legii, dar și pompierii și echipaje medicale.

Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că sesizarea se confirmă, iar trupul femeii de aproximativ 50 de ani a fost scos la mal de către pompieri.

Până în prezent, identitatea acesteia nu a fost stabilită.

Polițiștii de investigații criminale au preluat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. În acest scop, se va întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform articolului 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Pentru a determina cauza exactă a morții, va fi efectuată o autopsie medico-legală.

Trupul neînsuflețit al unei femei, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost scos la mal, iar identitatea acesteia nu a fost încă confirmată.

Ancheta continuă, autoritățile verificând toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Foto descriptiv/ arhivă

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident pe Autostrada A1 București-Pitești! Două mașini implicate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole