Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, anunță că efectuează, în această dimineață, 8 percheziții domiciliare, în cadrul anchetei privind explozia devastatoare produsă în cartierul Rahova din Capitală. Descinderile au loc atât la persoane fizice, cât și juridice.
În această dimineață, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, desfășoară opt percheziții domiciliare în cadrul dosarului penal deschis după explozia produsă în cartierul Rahova din București.
Anchetatorii efectuează patru percheziții în municipiul București, două în județul Ilfov și câte una în județele Prahova și Teleorman. Descinderile au loc atât la persoane fizice, cât și juridice.
Potrivit Poliției Române, vor fi ridicate documente și unități de stocare (calculatoare, telefoane, stick-uri, hard disk-uri), ce urmează să fie analizate de specialiști.
După finalizarea descinderilor, șase persoane vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a fi audiate.
Conform unor surse judiciare, citate de Adevarul.ro, una dintre percheziții are loc la sediul central Distrigaz, iar restul perchezițiilor au loc la domiciliile angajaților Distrigaz care au făcut verificările înainte de deflagrație, precum și la administratorii și doi angajați ai firmei Anproperty Construct SRL, care au făcut verificarea rețelei de gaze la bloc după venirea Distrigaz.
Reprezentanții Poliției Române și ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au transmis că activitățile sunt în plină desfășurare, scopul fiind clarificarea tuturor circumstanțelor care au condus la producerea exploziei.
Sursă foto: Info Trafic AG/VL/DB
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Imaginile dezastrului din Rahova. Trei persoane și-au pierdut viața













