Ministerul Educației a lansat Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal, o inițiativă menită să ofere liceelor mai multă libertate și flexibilitate curriculară. Programul, deschis tuturor unităților de învățământ liceal – de stat, particulare sau confesionale –, își propune să testeze noi modele educaționale și de management, adaptate nevoilor reale ale elevilor și societății actuale.
Mnisterul Educației anunță că a lansat Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal.

Cui se adresează acest program?
- Tuturor unităților de învățământ liceal – de stat, particulare sau confesionale, cu condiția ca acestea să funcționeze la forma de învățământ cu frecvență zi, inclusiv cele care oferă predare în limbile minorităților naționale, clase cu studiu intensiv sau bilingv, unități care funcționează în baza unor acorduri guvernamentale, unități de învățământ liceal special și cele care implementează diverse alternative educaționale.
- Intervențiile pilot pot fi adoptate și adaptate pentru toate filierele, profilurile și specializările/calificările profesionale existente în cadrul unei unități de învățământ sau pentru o parte selectată a acestora, inclusiv o parte selectată a claselor cu același profil sau aceeași specializare/calificare profesională.
„Facem un pas important în zona de descentralizare în învățământul preuniversitar și sper să avem cât mai mulți directori care să-și dorească să facă pasul acesta, testând inovații educaționale și noi modele curriculare. Avem planuri-cadru noi deja aprobate, însă dăm școlilor posibilitatea să inoveze și să flexibilizeze mai mult oferta proprie, fiind parte din acest program. Avem nevoie să intrăm în logica „școlii pentru copii”, iar această pilotare este una dintre modalitățile prin care putem 1) să dăm sens real școlii, printr-o arhitectură curriculară care să răspundă particularităților copiilor pe care îi are și 2) să avem școli adaptate lumii acesteia, prin flexibilitatea pe care o poate oferi această pilotare.”, a transmis ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David.
Obiectivele programului:
- pilotarea unui nou model de curriculum național structurat pe opțiuni orizontale echivalente, care urmăresc aceleași finalități ale nivelului de învățământ liceal
- susținerea unor mecanisme de testare, pilotare și evaluare a intervențiilor curriculare
- pilotarea unor noi modele de management educațional descentralizat
Durata minimă a pilotării: 5 ani.
Termen limită de înscriere: 15 ianuarie 2026
Toate propunerile trebuie să respecte drepturile elevilor înmatriculați în respectivele unități-pilot, stabilite prin ROFUIP și Statutul elevului: accesul la educație, evaluare, transfer, participare la evaluări și examene naționale.
Informații privind Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, confesional, particular și confesional sunt disponibile aici: https://www.edu.ro/pilotare_planuri_cadru_liceu.
Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com și FB Ministerul Educatiei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














