anchetaonline.ro

PSD Argeș, număr impresionant de delegați la Congres. “Astăzi este un nou început pentru cel mai important partid din România”

de | 07.11.2025 18:52 | Județean, Politic

Astăzi, Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat a adunat la București reprezentanți din întreaga țară, pentru a desemna conducerea națională și a contura direcțiile strategice ale partidului. PSD Argeș a fost prezent cu o delegație impresionantă de 118 membri, condusă de președintele organizației, Ion Mînzînă, și de Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș și secretar executiv al organizației.

Numărul mare de delegați a situat PSD Argeș pe locul patru la nivel național, semn al forței și stabilității organizației județene.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, mulţime şi textAr putea fi o imagine cu mulţime

În urma votului din cadrul congresului, Sorin Grindeanu a fost ales președinte al Partidului Social Democrat.

Să prețuim valorile care ne-au definit: libertatea, egalitatea, solidaritatea și credința! PSD reprezintă stânga românească responsabilă. Stânga modernă, ancorată în realitățile României, preocupată de o economie puternică, servicii publice funcționale, industrie, agricultură, salarii corecte și sprijin pentru cei vulnerabili. PSD este un partid plecat din mijlocul românilor și acolo trebuie să ne întoarcem: printre #oameni, la firul ierbii.
Declar ofensivă totală împotriva populismului, pentru că populismul nu a plătit niciodată un salariu în #România. Doar munca a făcut-o! Iar răspunsul corect este o bună guvernare și un plan economic coerent, bazat pe patriotism economic matur – investiții, locuri de muncă stabile și protejarea capitalului românesc.”, a declarat Sorin Grindeanu.

În calitate de președinte al OFSD la nivel național și de membru al Biroului Executiv PES Women la nivel european, deputatul Simona Bucura-Oprescu face parte din Biroul Permanent Național al PSD.Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, mulţime şi text

Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă, a subliniat că PSD este un partid al oamenilor simpli și al persoanelor aflate în nevoie. De asemenea, acesta a afirmat că PSD Argeș este o organizație puternică.

Am convingerea că astăzi este un nou început pentru cel mai important partid din România.
PSD este un partid al construcției, al dezvoltării, al clasei de mijloc, un partid al oamenilor simpli și al persoanelor aflate în nevoie.
PSD este răspunsul pentru viitorul României.

Cred în tăria acestei noi echipe a PSD., condusă de Sorin Grindeanu
Sunt mândru că sunt președintele unei organizații puternice, PSD Arges care astăzi a avut cea de-a patra delegație ca număr la acest Congres.

Viitorul este al nostru, al celor care credem în valorile social-democrate, în solidaritate, în dezvoltare, în ideea de națiune. România trebuie să fie un membru cu drepturi egale în Uniunea Europeană, parte activă în construcția unui viitor mai bun pentru copiii noștri și pentru toți cei care au nevoie de sprijinul nostru.

🙏 Dumnezeu să ne ajute să avem tăria de a crede în ceea ce construim astăzi aici!”, a punctat președintele PSD Arges, Ion Mînzînă.

Sursă foto: PSD Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Sorin Grindeanu este președintele PSD!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole