Senatorul PSD de Argeș, Ovidiu Puiu, a transmis un mesaj după Congresul PSD din 7 noiembrie, felicitându-l pe noul președinte al partidului, Sorin Grindeanu, și echipa de conducere aleasă. Parlamentarul argeșean a subliniat importanța unității, a reafirmării identității naționale și a angajamentului pro-european și euroatlantic al social-democraților, evidențiind obiectivul principal al partidului: protejarea românilor și a economiei naționale.

”Congresul PSD din data de 7 noiembrie deschide noi începuturi pentru partid și pentru social-democrația din România!
Îl felicit pe Sorin Grindeanu, de acum președintele ales al PSD și felicit totodată noua echipă de conducere a partidului! Sorin Grindeanu a candidat pe o platformă care mizează pe unitatea membrilor săi și a câștigat! Cred că unitatea trebuie să fie un scop în sine atât pentru partid, cât și pentru societatea românească în ansamblul său, evident, cu respect pentru toate viziunile politice!”, a punctat în deschiderea mesajului senatorul social-democrat argeșean.
”PSD crede și promovează susținut echitatea socială”
Mai departe, senatorul PSD de Argeș, Ovidiu Puiu, a transmis un mesaj după Congresul PSD de vineri, subliniind importanța unității, a identității naționale și a reafirmării valorilor de centru-stânga. Acesta a salutat alegerea lui Sorin Grindeanu ca președinte al partidului și noua formulare a statutului PSD, care, potrivit senatorului, „nu mai lasă loc ambiguităților” și consolidează direcția pro-europeană și euroatlantică a formațiunii.

”Salut totodată noua formulare a statutului PSD, care nu mai lasă loc ambiguităților. PSD a fost dintotdeauna un partid ancorat în valorile naționale și a arătat acest lucru prin acțiuni, nu doar declarativ. Nu cred că cineva, de facto, a văzut vreodată în PSD un agent al progresismului în forma în care el se manifestă astăzi! Congresul PSD a fost momentul perfect de a reafirma viziunea de centru-stânga a partidului, orientarea pro-europeană și angajarea fermă în cooperarea euroatlantică, cu rădăcini solide în identitatea națională. PSD crede și promovează susținut echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român!
Privind înainte, obiectivul PSD este clar: să protejeze românii și economia românească! Doresc succes noii echipe de conducere a PSD și președintelui Sorin Grindeanu în împlinirea angajamentelor! Să fie într-un ceas bun pentru PSD și pentru România!”, a fost mesajul senatorului PSD de Argeș, Ovidiu Puiu, după Congresul PSD de vineri.
Sursă foto: FB Ovidiu Puiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












