Tragedia unei tinere mame ucise de fostul partener readuce în atenție nevoia urgentă de măsuri reale pentru protecția femeilor împotriva violenței domestice. Deși avea ordin de protecție, acesta nu a fost suficient pentru a-i salva viața. Deputatul Alina Gorghiu, președintele PNL Argeș, atrage atenția asupra importanței monitorizării electronice a agresorilor și a recunoașterii femicidului ca infracțiune distinctă în legislația românească.
”E duminică și a mai murit o femeie.
Ucisă de fostul partener cu 15 lovituri de cuțit, în timp ce își ținea în brațe copilul de 2 ani.
Femeia nu a cerut monitorizarea electronică, iar agresorul nu purta brățară.
Deși avea ordin de protecție, bărbatul îl încălcase de mai multe ori și ea sunase la 112.
Aceasta este realitatea.
Un ordin de protecție fără monitorizare nu oprește un agresor hotărât. Nu îl limitează și nu îi ține pe femei în siguranță.
Femei românce, cereți monitorizarea electronică.
Brățara este singura măsură care îl ține pe agresor la distanță și alertează imediat poliția. Este diferența dintre viață și moarte.
Susțin proiectul legislativ anti-femicid pe care l-am inițiat, pentru ca aceste crime să fie recunoscute și sancționate dur. Avem nevoie de măsuri reale, nu simbolice.
Nu mai vrem femei ucise. Nu mai vrem copii care rămân fără mamă.
Protejați-vă. Informați-vă. Acționați cât timp se poate.ajutor.”, a precizat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB ALina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Alina Gorghiu, alături de credincioșii din Mihăești la hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil












