Actualul primar din Rucăr, prin firma pe care o deţine împreună cu soţia, şi fostul primar de la Dâmbovicioara, prin firma fiului său, şi-au închiriat utilajele de deszăpezire Regiei Județene de Drumuri.
Pe vremuri, contractele pentru efectuarea operaţiunilor de deszăpezire erau vânate de toţi marii constructori, care pe durata iernii, neavând de lucru, preferau să îşi pună utilajele la dispoziţia autorităţilor judeţene decât să le ţină nemişcate până se încălzea. Evident, la mijloc era vorba şi de bani frumoşi, iar între firmele de construcţii se dădeau adevărate bătălii pentru a prinde cât mai multe contracte.
Între timp, lucrurile s-au schimbat, statul nemaifiind dispus să plătească o gălăgie de bani pentru utilaje care stăteau degeaba pe marginea drumului, în condiţiile în care ninsorile s-au tot rărit de la an la an, existând sezoane când asfaltul nici măcar nu a văzut strop de zăpadă. Mizele mult mai mici i-au îndepărtat tot mai mult pe marii constructori, în locul lor fiind dispuşi să se ocupe de deszăpezire şi firme mai puţin cunoscute.
► Regia de Drumuri a ajuns să lucreze cu PFA-uri
Dacă în trecut în licitaţiile pentru deszăpezire se duelau firme mari precum General Trust a lui Cătălin Spătaru, Argecom sau Simarc ale lui Gheorghe Axinte alături de nume precum CDLA, Drum Construct Logistik, RMR, Acvafor, Iptanarg ori Ratelen Construct, astăzi Regia de Drumuri a ajuns să atribuie aceste contracte chiar și unor… PFA-uri!
Ultima licitaţie pentru închirierea de vehicule industriale cu şofer pentru servicii de deszăpezire pe drumuri judeţene, aflate în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, în iarna 2025-2026, a venit cu numeroase surprize în ceea ce priveşte câştigătorii. Iată cum s-au împărţit contractele:
- Lot 1. Zona I de acțiune, District Hârsești – Mihalcea P. Viorel PFA, 268.990 lei;
- Lot 2. Zona II de acțiune, District Hârsești – Mihalcea P. Viorel PFA, 173.570,88 lei;
- Lot 3. Zona I de acțiune, District Buzoești – Întreprindere Individuală Nițulescu Genel Cristinel, 589.316 lei;
- Lot 4. Zona II de acțiune, District Buzoești – Întreprindere Individuală Nițulescu Genel Cristinel, 230.660,89 lei;
- Lot 5. Zona III de acțiune, District Buzoești – Întreprindere Individuală Nițulescu Genel Cristinel, 611.540,89 lei;
- Lot 7. Zona II de acțiune, District Cepari – RMR Argeş, 608.832 lei.
- Lot 9. Zona II de acţiune, District Pitești – VAS Construct Exclusiv, 534.316 lei;
- Lot 10. Zona III de acțiune, District Pitești – VAS Construct Exclusiv, 510.238 lei;
- Lot 11. Zona IV de acțiune, District Pitești – VAS Construct Exclusiv şi Sampres SA, 329.390 lei;
- Lot 12. Zona V de acțiune, District Pitești – Cheresta Dâmbovicioara, 314.880 lei;
- Lot 13. Zona VI de acțiune, District Pitești – Man Trans 2006 SRL, 173.640 lei;
- Lot 14. Zona VII de acțiune, District Pitești – VAS Construct Exclusiv şi Sampres SA, 232.240 lei;
- Lot 15. Zona I de acţiune, District Căteasca – Ady-Tom Expediții Serv, 351.408 lei;
Pentru două dintre loturi – Lot 6, Zona I de acțiune, District Cepari şi Lot 8, Zona I de acțiune, District Pitești – licitaţia a fost anulată, deoarece nu a existat nicio ofertă.
► Firma primarului de la Rucăr deszăpezeşte la Dâmbovicioara
Două dintre firmele care au semnat contracte cu Regia Judeţeană de Drumuri Argeş pentru deszăpezire au ceva în comun: aparţin familiilor unor foşti sau actuali primari.
Sampres SA, firma care în asociere cu VAS Construct Exclusiv a semnat două contracte, este deţinută de familia primarului din Rucăr, Ion Pîrnuţă. De altfel, în ultima declaraţie de interese făcută publică, cea din 2024, primarul de la Rucăr menţionează că este acţionar în cadrul Sampres SA, cu 550.400 de acţiuni. Parteneră în afacere îi este soţia, Iuliana Pîrnuţă, cea care de altfel apare şi ca reprezentant al firmei în declaraţia de participare la licitaţie.
Firma primarului de la Rucăr nu este la prima colaborare cu Regia de Drumuri, după ce anul trecut şi-a adjudecat un contract pentru deszăpezirea zonei VII din districtul Piteşti, în valoare de 207.467,80 lei.
Sampres SA nu este însă o firmă obscură, ci una destul de puternică, ce a totalizat anul trecut afaceri de peste 29 de milioane de lei, un profit net de peste 3 milioane lei, având 16 angajaţi. Într-un articol publicat de colegii de la „Evenimentul muscelean” în primăvara acestui an se vorbeşte despre planurile de extindere ale Sampres SA, constând în realizarea a două magazine în Rucăr – unul Penny, iar celălalt cu specific nealimentar.
Firma familiei Pîrnuţă împreună cu partenerul din asociere îşi vor pune la dispoziţie utilajele pentru deszăpezirea DJ 730 Podu Dâmboviţei – Dâmbovicioara – Ciocanu (10,17 km) şi DJ 703A – limita cu Braşov – Valea Cheii (10,13 km), precum şi pentru deszăpezirea DJ 738 Poienarii de Muscel-Mihăeşti (20,98 km), DJ 737 Mioarele-Poienarii de Muscel (9,11 km) şi DJ 735 Bughea de Sus-Albeştii de Argeş (9,53 km).
► Cheresta Dâmbovicioara închiriază Regiei trei utilaje la Voina şi Stoeneşti
O altă firmă din portofoliul de afaceri al familiei unui primar argeşean care intră în afacerea deszăpezirii pentru iarna 2025-2026 este Cheresta Dâmbovicioara. Firma cu afaceri de 33 milioane lei pe an, profit net de peste 5,2 milioane lei şi 88 de angajaţi îl are ca unic acţionar şi administrator pe Petru-Ciprian Secăreanu, fiul fostului primar Dumitru Secăreanu.
Spre deosebire de afacerea primarului de la Rucăr, cea a familiei Secăreanu este mult mai prezentă pe piaţa licitaţiilor publice, având zeci de contracte încheiate cu entităţi publice din Argeş şi Dâmboviţa, dar şi cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), atât pentru lucrări de construcţii şi reparaţii, cât şi pentru furnizarea de agregate minerale.
Cheresta Dâmbovicioara a licitat şi şi-a adjudecat ca unic ofertant Lotul 12- Zona V de acțiune, District Pitești, urmând să pună la dispoziţie trei utilaje – un buldoexcavator şi două ATB-uri cu lamă – pentru deszăpezirea DJ 725 Stoeneşti-Dragoslavele (8,56 km) şi DJ 734 Lereşti-Voina (27,876 km).
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
General Trust Argeş va moderniza drumurile-alternativă spre Valea Oltului














