anchetaonline.ro

„Spovedania unui avocat” a fost lansată de Marian Nazat la Pitești: Nicolae Dobrin mi-a schimbat destinul!

de | 10.11.2025 12:00 | Pitești, Din ediția tipărită, Lifestyle

Marian Nazat, fost procuror și actual avocat în Baroul București, a lansat săptămâna trecută la Pitești cartea „Spovedania unui avocat”. Evenimentul a fost organizat de Baroul Argeș și a avut loc la Galeriile Ilfoveanu, unde au participat conducerea Baroului Argeș, alături de alți reprezentanți ai instituției, oameni de afaceri, reprezentantul Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Pitești, dar și reprezentanți ai mediului public.

După aproape trei decenii „la bară” – inițial ca procuror, apoi ca avocat – Marian Nazat se confesează, deschizând „cutia transparentă” a profesiei de avocat şi a justiţiei din România, oferind reflecţii, confesiuni, scene din realitatea juridică, dar şi critică socială. Cartea este o mărturie personală, prin care fostul procuror aduce în atenția cititorilor aspecte legate de transformarea profesiei și compromisuri, dimensiunea umană a avocaturii sau critica sistemului.

„Marian Nazat are curajul să spună că împăratul este gol”, a sintetizat, în timpul lansării, avocatul Dan Panțoiu esența acestei cărți.

Urmărind alte aprecieri și comentarii, prin această lucrare, Marian Nazat se poziționează ca un martor al decăderii unei epoci, al trădării idealurilor și al transformării justiției în spectacol:  „Am fost martorul unei epoci în care dreptatea s-a luat de mână cu funestul ridicol și au dansat împreună pe treptele tribunalului”.

În paginile lui Marian Nazat, Justiția nu este zeița legată la ochi. E, mai degrabă, „o bătrână orbită de ucazurile vremii, cu urechile ascuțite doar pentru cine știe să șoptească unde trebuie”. Concluzie firească, dublată de „procesele în care știi că ai pierdut de când ai intrat în sală. Nu pentru că nu ai dreptate, ci pentru că justiția, în acea zi, avea altă agendă”.

Și totuși lucrarea nu te lasă fără speranță, pentru că, deși „legea nu este întotdeauna dreaptă, fără ea n-ar exista nicio urmă de dreptate”.

În timpul lansării de la Pitești, avocatul Marian Nazat a povestit că prima sa amintire legată de orașul acesta o are încă din clasa a V-a, când a făcut o excursie cu școala, la Barajul Vidraru. Microbist și admirator al lui Nicolae Dobrin, tânărul de atunci se ruga să îl vadă pe Nicolae Dobrin în timp ce tranzita orașul. „Mi-am lipit obrazul de geamul autocarului şi îl rugam pe Cel de Sus să mi-l scoată în cale.”, a mărturisit celebrul avocat.

Nu am avut norocul acesta, l-am văzut târziu, la Turnu Măgurele, într-un moment de destin. Eram fotbalist atunci, terminasem liceul, aș fi vrut să merg la facultate la Drept, dar îmi era foarte greu să renunț la fotbal. Echipa în care jucam era a unui avocat: era singura echipă din România întreținută și patronată de o persoană fizică. FC Argeș a venit atunci la Turnu Măgurele, dar – din păcate – autoritățile locale nu au fost de acord să jucăm, l-au izgonit pe Dobrin și întreaga echipă. Era echipa aceea minunată din 1980, care în ’78 câștigase campionatul. Idolii au fost alungați din oraș, conduși, escortați de Miliție, iar în toamnă echipa a fost desființată… Asta se întâmpla în toamna anului 1982, iar din acel moment m-am apucat serios să învăț carte pentru examenul de admitere la facultate la Drept. Iată cum Dobrin a reușit să îmi schimbe destinul, să devin ceea ce sunt astăzi.”, a mai povestit Marian Nazat în timpul lansării cărții de la Pitești.

Material realizat de Berta Dima.

Sursă foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: