Reușită semnificativă a administrației publice conduse de primarul Cristian Gentea: zona fostului CET Sud 2 va deveni un punct esențial pentru producția de energie electrică necesară municipiului reședință de județ.
Nu mai puțin de 6.910 de panouri fotovoltaice vor fi montate, grație unei finanțări nerambursabile, iar aceste panouri vor acoperi în bună măsură consumul din școli, dar și din rețeaua de iluminat stradal. Costurile publice în acest domeniu vor scădea astfel semnificativ, iar Piteștiul va deveni unul dintre modelele de bună practică din administrațiile din România în materie de producere a energiei verzi.
Contractul cu finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare a fost semnat acum două săptămâni de către administrația Gentea cu Ministerul Energiei și prevede construirea unei centrale electrice fotovoltaice în municipiul Pitești, în punctul CET Sud.
Proiectul prevede ca pe suprafața de 7,5 ha să fie montate și 6.910 panouri fotovoltaice, fiecare având o putere nominală de 620 Wp, ceea ce va conduce la o capacitate instalată suplimentară de producere a energiei din surse regenerabile de 4,193 MW (puterea panourilor fotovoltaice), respectiv 4,025 MW (puterea ce rezultă din cele 23 de invertoare).
Conform datelor din studiul de fezabilitate, prin instalarea unei capacităţi a centralei PV de 4,193.68 kWp/4025KW producția de energie electrică estimată este de minim 6,005.40 MWh (în primul an de funcționare) și un total de minim 112,341.84 MWh (în 20 ani de funcționare).
Din bugetul local, se vor plăti doar 4% din investiția de 5,5 milioane de euro!
Centrala fotovoltaică va permite compensarea unei părți importante din consumul de energie al unităților de învățământ și al sistemului de iluminat public din municipiul Pitești.
Consumul de energie electrică al obiectivelor care sunt în subordinea Primăriei Municipiului Pitești a fost estimat la 6703.376 kWh (unități de învățământ -5450.639 kWh, luminat public -1252.737 kWh).
Datele sunt monitorizate în perioada 2022-2023, în decursul a 12 luni, înainte ca școlile să aibă în dotare calculatoare și să fie montate panouri fotovoltaice, iar sistemul de iluminat public să înceapă să fie modernizat cu surse LED. Centrala fotovoltaică va asigura, astfel, mare parte din necesarul de autoconsum al unităților de învățământ din oraș și al sistemului de iluminat public.
Valoarea totală a contractului este de 27.291.650,91 de lei (adică, aproximativ 5,5 milioane de euro), din care cheltuielile eligibile reprezintă 26.191.722,84 de lei.
Municipiului Pitești îi revine o cofinanțare de 1.099.928,07 lei, adică aproximativ 4% din valoarea totală a proiectului.
Restul terenului de la CET va fi destinat unui parc industrial sau unei unități de producție
Terenul CET SUD 2 pare să fi intrat integral în atenția administrației locale, primarul Piteștiului anunțând că, dincolo de cele 7,5 ha dedicate proiectului pentru centrala electrică, intenționează să valorifice și restul suprafeței disponibile.
„Pentru cealaltă zonă, mult mai mare, suntem cu documentația aproape gata pentru o concesiune. Eu îmi doresc o unitate de producție sau, cel mult, un mix între un parc industrial și o unitate de producție: o centrală de producere, furnizare și stocare în baterii a energiei electrice.”, a anunțat primarul Cristian Gentea, care – cu aceeași ocazie – și-a manifestat nemulțumirea față de halul în care arată zona fostului CET Sud 2, promițând că, în 2026, toată aria respectivă va fi curățată și pusă la punct.
Material realizat de Berta Dima.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














