anchetaonline.ro

Explozie urmată de incendiu. Autoritățile au activat Planul Roșu

de | 13.11.2025 09:48 | Național, Eveniment

Informații noi

În urma exploziei urmată de incendiu, cinci persoane au fost transportate la spital. Două dintre ele au suferit arsuri pe față și torace, iar alte 3 prezentau atacuri de panică.

Din primele informații, cei doi pacienți prezintă arsuri pe față și torace și vor fi transportați la UFA din cadrul Spitalului Județean Slatina pentru evaluare și stabilizare hemodinamicǎ. Suprafața arsă va fi stabilită în urma evaluărilor medicale din unitatea sanitară, iar dacǎ arsurile sunt pe suprafațǎ extinsǎ se va apela la transferul in spitalele din strǎinǎtate.
Alte 3 victime fǎrǎ arsuri au fost transportate la spital.”, transmite Ministerul Sănătății

Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

Reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele au precizat că explozia a fost cauzată de o butelie cu GPL din garsoniera care nu era racordată la reţeaua de gaz şi că, în urma măsurătorilor, nu s-au constatat scurgeri de gaze.

Știrea inițială

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc în această dimineață într-un bloc de locuințe din orașul Balș, județul Olt. Deflagrația s-a produs într-o garsonieră situată la etajul al treilea, iar în urma incidentului două persoane au fost rănite, iar o a treia a suferit un atac de panică.

Potrivit news.ro, autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fața locului au fost mobilizate şase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) şi un post medical avansat pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

La ora transmiterii acestei știri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului și evacuarea locatarilor din blocul afectat.

Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuințe, la o garsonieră situată la etajul trei.

Până în acest moment au fost identificate două victime, cu arsuri și o persoană cu atac de panică.

Se acționează pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea locatarilor.”, transmite ISU Olt

Știre în curs de actualizare.

Sursă foto: puterea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Imaginile dezastrului din Rahova. Trei persoane și-au pierdut viața

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole