Condițiile meteo din această perioadă a anului precum ceața, poleiul sau chiar ninsorile, în zonele de munte afectează uneori vizibilitatea sau aderența la partea carosabilă.
În acest context polițiștii rutieri argeșeni recomandă șoferilor următoarele:
- să se intereseze din timp despre condițiile meteo-rutiere de pe traseul ce urmează a fi parcurs.
- să verifice funcționarea și dotarea corespunzătoare a mașinii
- în trafic să nu scape din atenție că pot întâlni zone cu umezeală accentuată sau chiar polei (pasaje rutiere sau poduri și nu numai).
Totodată, reamintesc că dotarea cu anvelope de iarnă este obligatorie când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei!
Polițiștii argeșeni informează că în ultimele două zile, pe raza județului, au avut loc 38 de evenimente rutiere, dintre care 8 în urma cărora mai multe persoane implicate au suferit leziuni.
Aceștia au verificat, în intervalul menționat, un număr de 1.184 de autovehicule, au legitimat aproape 1.800 de persoane și au efectuat 443 de testări.
Potrivit IPJ Argeș, 500 de abateri la normele de circulație pe drumurile publice au fost constatate în cele două zile, iar 12 conducători auto au fost scoși din trafic ca urmare a abaterilor cu potențial ridicat de producere a unor accidente, fiind dispuse măsuri complementare de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce (dintre care unul pentru alcool și unul pentru viteză excesivă).
Conduceți prudent și respectați regulile de circulație!
Polițiștii rutieri argeșeni vă urează să ajungeți cu bine la destinație!”, este mesajul transmis de IPJ Argeș.
Video: IPJ Argeș
Foto: captra video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












