anchetaonline.ro

România cere acțiune unitară în UE: Simona Bucura-Oprescu, mesaj ferm împotriva femicidului la Bruxelles

de | 15.11.2025 16:26 | Județean, Național, Politic

Vocea româncelor a răsunat în Parlamentul European, unde deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, a atras atenția asupra necesității recunoașterii femicidului ca infracțiune distinctă în toate statele membre ale Uniunii Europene. În cadrul conferinței „Stop femicid și violență domestică!”, organizată la inițiativa europarlamentarului Gabriela Firea, au fost prezentate o serie de propuneri legislative și programe esențiale pentru protejarea femeilor, prevenirea violenței și crearea unui cadru unitar la nivel european. Demersurile OFSD continuă și în România, unde sunt deja în lucru legi și campanii dedicate combaterii acestui fenomen dramatic.

”Vocea româncelor s-a făcut auzită în Parlamentul European: “Stop femicid şi violenţă domestică!”

Am participat în această săptămână în Parlamentul European la Conferința “Stop femicid şi violenţă domestică!” unde am vorbit despre nevoia ca femicidul – uciderea unei femei doar pentru că este femeie – să fie recunoscut ca infracțiune distinctă în toată Uniunea Europeană. Mulțumesc europarlamentarului Gabriela Firea pentru că a adus la aceeași masă femei și bărbați din politică, administrație, societate civilă și mediul academic – toți uniți de aceeași convingere: viața fiecărui om contează!

Este nevoie de un cadru unitar de acțiune la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și de aceea am propus:

  • o definiție unitară a femicidului la nivel european, pentru date și sancțiuni coerente;
  • un termen clar pentru introducerea femicidului ca infracțiune distinctă în toate statele membre;
  • un program educațional privind egalitatea de gen și non-violența în toate școlile din UE;
  • fonduri naționale obligatorii pentru servicii de sprijin dedicate victimelor;
  • un Fond European pentru Combaterea Violenței Bazate pe Gen, pentru sprijin constant și durabil;
  • formare obligatorie pentru polițiști, magistrați și personal medical;
  • programe de consiliere și intervenție în comunitățile cu risc crescut;
  • o campanie de conștientizare la nivel european finanțată de Comisia Europeană;
  • o Zi Europeană de Comemorare a Victimelor Femicidului”, a precizat membru în Biroul Executiv al PES Women, organizația de femei a Partidului Socialiștilor Europeni, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu.

OFSD, măsuri ferme împotriva femicidului

Organizația Femeilor Social Democrate accelerează demersurile împotriva violenței asupra femeilor, transformând femicidul într-un subiect de acțiune legislativă și civică. După adoptarea unei declarații politice și depunerea unui proiect de lege dedicat prevenirii și combaterii acestui fenomen, OFSD pregătește un eveniment național la Parlament, menit să marcheze lansarea unei campanii extinse la nivelul comunităților. Președintele Organizației Femeilor Social Democrate, Simona Bucura-Oprescu, subliniază că aceste eforturi sunt un omagiu adus femeilor care și-au pierdut viața în tăcere și un angajament ferm pentru protejarea celor aflate în risc.

Sursă foto: FB Simona Bucura Oprescu.

”În România, Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) a făcut deja primii pași concreți.

Pe 21 octombrie Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) a adoptat o declarație politică privind asumarea luptei împotriva violenței asupra femeilor și recunoașterea femicidului ca realitate socială.

Pe 29 octombrie am depus Proiectul de Lege privind prevenirea și combaterea femicidului, o lege necesară, gândită pentru protecție reală, educație și reacție rapidă. Vom avea grijă ca acest proiect să meargă mai departe cât mai repede și să fie aplicat.

Iar pe 24 noiembrie, cu o zi înainte de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, OFSD se va implica în organizarea la Parlament a unui eveniment național care va marca începutul unei campanii prin care vom duce acest mesaj în toate comunitățile.

Pentru Teodora. Pentru Mihaela.

Pentru toate femeile care nu mai pot vorbi. Și pentru toate cele ale căror voci trebuie să le facem auzite!”, a transmis deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Simona Bucura Oprescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Erika Popescu, campioană europeană, inspiră sute de elevi la ediția 2025 „Azi sunt profu’ tău de sport!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: