Tensiunile cresc la Automobile Dacia, acolo unde planurile de reducere a producției, anunțate pentru începutul anului 2026, au stârnit îngrijorare și neliniște în rândul angajaților. În fața acestei situații, Sindicatul Autoturisme Dacia a ales să reacționeze, transmițând o scrisoare deschisă Directorului General, Mihai Bordeau, prin care cere reanalizarea deciziei.
De asemenea, în scrisoarea deschisă adresată Directorului General, liderii sindicali și-au exprimat „profunda îngrijorare” față de efectele sociale pe care această decizie le-ar putea genera.
Din punctul de vedere al SAD, reducerea producției nu ar fi doar o simplă ajustare operațională, ci reprezintă un „lovitură directă” pentru stabilitatea a mii de angajați, familiile lor și întreaga comunitate din județul Argeș. Dacia nu este doar o fabrică: este un pilon economic local și național, transmite sindicatul.
Ei reamintesc faptul că performanțele Dacia au fost construite, an de an, de oamenii care își fac treaba cu profesionalism și dedicare, iar deciziile majore trebuie să țină cont, înainte de orice, de acești oameni.
Suntem uniți. Suntem puternici. Ne apărăm locurile de muncă și viitorul!
Vom continua să luptăm pentru drepturile angajaților și pentru protejarea comunității din Argeș!”, transmit liderii sindicali
Ce solicită sindicatul:
- Reanalizarea deciziei privind reducerea producției, cu transparență și responsabilitate.
- Protejarea locurilor de muncă, prin căutarea unor soluții alternative care să atenueze impactul asupra angajaților.
- O întâlnire de urgență între sindicat și conducere pentru a discuta măsuri reale, concrete și responsabile.
SAD avertizează că o reducere a activității de producție fără o strategie asumată public și fără un dialog real va aduce nesiguranță în rândul angajaților și va afecta echilibrul social din comunitate.
Mai jos regăsiți scrisoarea integrală adresată Directorului General, Mihai Bordeanu:
Domnule Director General,
Sindicatul Autoturisme Dacia, în calitate de organizație sindicală reprezentativă la nivelul unității S.C. Automobile Dacia S.A., își exprimă, în numele angajaților, profunda îngrijorare față de propunerea de reducere a producției de vehicule începând cu luna ianuarie 2026. Considerăm că o astfel de măsură poate avea consecințe sociale semnificative asupra unui număr mare de salariați și prin urmare, solicităm reanalizarea acestei decizii cu maximă responsabilitate și transparență.
Suntem preocupați de impactul direct pe care diminuarea activității îl poate produce în rândul colectivului de muncă și atragem atenția asupra necesității unei abordări prudente, echilibrate și orientate către protejarea personalului care, prin profesionalismul și dedicarea sa, a contribuit constant la performanțele și competitivitatea companiei. În acest context, considerăm esențial ca interesele angajaților să fie luate în considerare în mod prioritar în procesul de evaluare și adoptare a oricăror măsuri ce pot influența activitatea industrială și stabilitatea economică a unității.
Situația actuală are un caracter deosebit de urgent, întrucât deciziile care urmează a fi adoptate pot afecta nu doar prezentul, ci și perspectiva pe termen lung a locurilor de muncă, a familiilor salariaților și a comunității locale, care depinde în mod direct de activitatea companiei. Reducerea producției riscă să genereze dezechilibre sociale și economice într-o zonă în care Dacia reprezintă un pilon esențial de dezvoltare și stabilitate.
Având în vedere aceste aspecte, solicităm organizarea, în cel mai scurt timp, a unei întâlniri oficiale cu reprezentanții Sindicatului Autoturisme Dacia, în cadrul căreia să fie prezentate și analizate soluțiile concrete pentru diminuarea efectelor negative ale reducerii producției. Totodată, considerăm necesară clarificarea strategiei companiei privind menținerea competitivității pe piață, asigurarea unui portofoliu de comenzi sustenabil și protejarea locurilor de muncă.
În opinia noastră, transparența, dialogul social constructiv și identificarea unor alternative viabile sunt condiții esențiale pentru gestionarea cu succes a acestei perioade dificile și pentru păstrarea unui climat de încredere între conducere și salariați.
Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate pentru colaborare și pentru participarea activă la identificarea celor mai bune soluții în interesul angajaților și al companiei.
Cu stimă,
VIOREL UNGUREANU
Lider, Sindicatul Autoturisme Dacia ”
Sursă foto: Facebook SAD Sindicate Autoturisme.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro











