În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont au fost primite 8 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvatorilor montani.
Potrivit Salvamont România, câte două intervenții au fost necesare pentru Salvamont Mureș și Salvamont Caraș Severin, iar câte una pentru Salvamont Gorj, Salvamont Bran, Salvamont Zărnești, Salvamont Maramureș.
În cadrul acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze 8 persoane aflate în dificultate. Dintre acestea, trei persoane au fost transportate la spital.
Pe lângă intervențiile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 16 apeluri prin care turiștii solicitau sfaturi și informații referitoare la traseele montane din diverse zone ale țării.
Salvamont România face un nou apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor celor care aleg să se aventureze pe munte, mai ales în condiții meteorologice instabile sau pe trasee dificile. Salvatorii montani încurajează turiștii să se informeze în prealabil și să aibă echipament adecvat.
O drumeție pe munte poate fi o experiență de neuitat, dar și un pericol dacă nu respectăm regulile. Salvamont România îi avertizează pe turiști că neatenția, echipamentul nepotrivit sau lipsa de informare pot transforma o excursie într-o tragedie.
Sursă foto: Salvamont România/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












